EXPOZIȚIE DE ICOANE ȘI MINIATURI în centrul Râmnicului


Începând de luni, 27 septembrie 2021, în Galeria „Cozia Pasaj 2” din centrul Râmnicului vâlcenii iubitori de cultură sunt așteptați să viziteze o nouă expoziție de icoane și miniaturi. Aceasta a fost deschisă pentru cinstirea unui Sfânt iubitor al cărților, ocrotitorul spiritual al Râmnicului, Sfântul Antim Ivireanul. Lucrările expuse au fost realizate în cadrul Taberei de Creație desfășurată la Mânăstirea Cozia, la finalul lunii august.
Organizată de Arhiepiscopia Râmnicului în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România și cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, expoziția a fost relocată de la Muzeul Satului Vâlcean (comuna Bujoreni) în centrul orașului pentru a oferi unui public cât mai numeros posibilitatea de a o vizita și a se bucura de ea, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului.

Cine a realizat lucrările?

Lucrările au fost realizate de artiști în mare parte deja membri ai cunoscutei „Școli de la Vlădești”, coordonată de criticul de artă Luiza Barcan, printre care și unii deveniți membri cu această ocazie. Este vorba despre nume precum Elena Borundel, Mioara Comănescu Plop, Aurora Filigean, Ion Filigean, Adriana Ileana Ghica, Delia Herăscu, Cristina Ionescu Berechet, Irina Ionescu Berechet, Irina Adriana Markovski, Marcel Naste, Filofteia Pisăru, Marlena Târcavu.