„Există posibilitatea să mergem pe acte adiționale tot anul”


• este de părere managerul Spitalului Brezoi, dr. Vasile Cerbu

După cum se știe, a fost amânată încheierea contractelor cu furnizării din sănătate și casele de casele de asigurări de sănătate până la 1 iulie. Spitalele și nu numai vor merge, în toată această perioadă, pe acte adiționale.
Dacă e bine sau nu, nu mai contează părerea noastră. Important e să ne dea banii. Cred că există posibilitatea să mergem pe acte adiționale tot anul. La câtă bulibășeală s-a făcut cu medicii de familie, totul e posibil. În acest caz, se vor încheia contractele la finele anului, dar pe doi ani. Ideea este că noi avem sprijin în fundația «Padre pio». Fără ea, acum am fi avut ceva datorii”, a declarat, pentru ziarul nostru, managerul Cerbu.
Dacă se va merge pe acte adiționale până-n iulie, ar fi al doilea an când se aplică acest fenomen. Dacă vor fi folosite actele adiționale tot anul, vom vorbi pentru prima dată de această tactică.