Ex-deputatul Răban: „Cum se descurcă Ocnele Mari fără votanți?”


În 1995, Grigore Răban – deputatul de atunci ridica problema de la Ocne în Parlament, dar, după cum însuși susține, s-a cam făcut bășcălie. Redăm mai jos întrebarea adresată de fostul deputat, actualmente președintele CARP Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban, către Guvernul de atunci, dar și răspunsul primit: „După studiile geo-morfologice efectuate la Exploatarea Minieră de la Ocnele Mari rezultă că 56 de familii necesită a fi strămutate. În acest sens, pe baza unor rapoarte, Regia Autonomă a Sării a acceptat să construiască un bloc cu 11 apartamente, în anul trecut, și altul tot pentru atâtea familii în acest an. Numai că primul nu a depășit faza structurilor de rezistență, iar despre cel de-al doilea nici nu mai este vorba. S-a propus ca soluție de compromis mărirea cu încă șase apartamente la primul bloc. Conducerea Exploatării Minieră justifică prin lipsa fondurilor întârzierea finalizării primului bloc de locuințe. Nimeni nu poate ști dacă și când se va produce o scufundare a caselor unde locuiesc cele 56 de familii din satul Țeica. Trebuie, însă, să fim prevăzători și atâta vreme cât studiile efectuate au condus la necesitatea strămutării celor 56 de familii, această acțiune trebuie finalizată cât mai repede posibil. Întrebările mele: De ce Guvernul a pasat această situație deosebită la Regia Autonomă a Sării care, probabil, nu are fondurile necesare pentru construirea unor locuințe pentru toate cele 56 de familii, fără a se mai implica apoi în rezolvarea problemei? Are Guvernul în vedere o analiză detaliată pentru a evita o asemenea stare de lucru și pentru câmpurile de exploatare a sării care afectează satele Goruniș și Lunca, componente ale orașului Ocnele Mari? Cine își asumă răspunderea amânării strămutării familiei afectate de Exploatarea Sării la Ocnele Mari?” Iată și răspunsul Guvernului: „Necesitatea strămutării a 56 de familii din satele Țeica, Goruniș și Lunca nu rezultă din studiile geo-morfologice efectuate la Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea. Această solicitare a fost făcută de Primăria Ocnele Mari și CJ Vâlcea pe baza unor evaluări și interpretări proprii și nu potrivit concluziilor studiilor întocmite de institutele de specialitate….S-a concluzionat că numărul gospodăriilor afectate de Exploatarea Minieră este de 22 și nu 56, aceasta având la bază situația reală a terenurilor afectate de exploatarea zăcământului de sare din Ocnele Mari, prezentată într-un studiu de specialitate întocmit de Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere (IPCM) din Cluj-Napoca (studiul de stabilitate de ansamblu a golurilor de dizolvare aferente câmpurilor de sonde I, II și III). Potrivit acestui studiu, în zona I de periculozitate, situată deasupra bazinului etanș de saramură saturată format prin procesul de dizolvare a sterii în perioada 1963-1992 nu s-au înregistrat scufundări semnificative ale terenului și aici nu sunt amplasate locuințe. În zonele II și III de periculozitate sunt amplasate 22 de gospodării din satul Țeica, principala cauză a deteriorării acestora fiind alunecările de teren care caracterizează zona Colinară Vâlcea – Gorj. Încă, întrucât acestea se află în perimetrul de influență a exploatării sării, RAS București a aprobat construirea unui bloc de locuințe pentru strămutarea celor 22 de familii. Lucrările de edificare a acestui bloc se află în curs de desfășurare, termenul de finalizare …fiind 31 august 1996. …Celelalte 34 de gospodării nu sunt amplasate în perimetrul de influență a activității miniere și pericolul de avariere a clădirilor provine exclusiv din alunecările de teren. Aceste alunecări care au cuprins toată zona colinară Vâlcea – Gorj sunt principala cauză a deteriorării caselor… Domnule deputat, vă asigurăm că unitățile din structura Ministerului Industriilor cunosc reglementările privind protejarea zonelor în care își desfășoară activitățile și depun eforturi pentru respectarea acestora”. Tot Răban se întreabă acum: „Cum se descurcă Ocnele Mari fără votanți? ” și „Cum se descurcă Primăria Râmnicului fără voturi?”