Eveniment cultural cu încărcătură istorică la Ocnele Mari (2)


Pentru volumul „Psaltirea în versuri” (1939) a fost premiat de Academia Română. Opera sa de căpătâi rămâne „Divina zidire”, la care a lucrat peste 25 de ani; aceasta reprezintă Biblia versifi­cată și ilustrată. În perioada interbelică, a fost unul dintre cei mai populari oameni de cultură din țară.

După anul 1933, s-a apropiat de Miș­carea Legionară și a dedicat legionarilor mai multe poezii, printre care „Purtătorii torței” și „Bucură-te, țară”. Poeziile legio­­nare s-au publicat în volumul „Temelie de veac nou”, apărut în aprilie 1938 la Editura „Cartea românească”, sub pseu­do­­nimul Radu Barda. Această creație avea să fie unul dintre capetele princi­pale de acuzare în procesele politice ce au urmat. Tot cu pseudonimul Radu Bar­da a semnat articole în ziarul „Porunca vremii”, ziar subintitulat „Tribuna zilnică de luptă național creștină”.

eveniment_ocne1Bătrânul poet torturat

După instaurarea comunismului, poetul a reuşit să scape, ani de-a rândul, de valurile succesive de arestări. Însă, la un moment dat, i s-a cerut să-și folo­­seas­că talentul literar în slujba comunismului; refuzul său este categoric: „În poeziile mele, niciodată nu va rima poporul cu tractorul”. Ca urmare a acestui refuz, dato­­rită trecutului său legionar și a operei sale religioase, a fost arestat la 8 ianua­rie 1959. Detenția a făcut-o la Pitești, unde a fost torturat crunt în ciuda faptului că, la data arestării, avea 74 de ani. De la Pitești, a fost transferat la închisoarea din Craiova, unde s-a judecat și procesul său. Sentința a fost dată la 20 iunie 1959: Tribunalul Militar din Craiova l-a condam­nat la 20 de ani de temniță grea pentru crimă de uneltire contra orânduirii socia­le; la 12 ani de închisoare corecțională pentru delictul de deținere de publicații interzise; la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale, plus obligația de a plăti 1.000 lei cheltuieli de judecată. Bătrânul Vasile Militaru a primit o condamnare de 32 ani, urmând să iasă din închisoare la vârsta de 106 ani!?! O parte din pedeapsă a făcut-o la temniţa de la Ocnele Mari. „Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut ni­mic”, spunea Vasile Militaru. Mai trebuie spus că Vasile Militaru este autorul real al celebrei poezii „A venit aseară mama”, dedicată prietenului său George Enescu în 1930 și atribuită mult timp (70 de ani) lui George Coșbuc. George Enescu a pus-o pe note în scurt timp, fiind o capodoperă a genului.