Europa handbalistică a reluat meciurile de pregătire! În România, se mai așteaptă!


Chiar dacă nu a început, sezonul handbalistic 2020/2021 al Ligii Campionilor de handbal feminin se ajunță unul în care cele două reprezentate ale României vor porni cu un minus față de aproape toate adversarele pe care le vor întâlni în cea mai puternică întrecere intercluburi. Asta pentru că SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București vor fi printre ultimele echipe participante în competiția care va debuta la începutul lunii septembrie care vor putea să susțină meciuri de pregătire. Dacă, printre alte țări echipele au deja două-trei jocuri amicale disputate, în România, nici măcar o echipă de handbal feminin nu a reușit să dispute vreun meci amical. Și asta nu pentru că oficialii cluburilor sau jucătoarele nu și-ar fi dorit. Din contră, erau deja programate multe meciuri amicale. Însă nici măcar unul nu s-a jucat până acum. Motivul este legat de lipsa autorizațiilor de disputare a meciurilor în spații închise (cum sunt sălile de sport) pe care Direcțiile de Sănătate Publică nu le acordă. Pe de o parte, este o situație de înțeles în contextul creșterii numărul de cazuri de infectare din țara noastră. Dar, pe de altă parte, este limpede că echipele românești vor avea un minus față de cele mai multe adversare pe care le vor întâlni în viitoarea ediție a cupelor europene!
SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut deja cinci din cele zece meciuri amicale pe care le avea programate până la această dată în actuala pauza competițională. În week-end-ul care urmează, la Vâlcea este programat un turneu amical la care echipa noastră ar trebui să joace trei meciuri. Încă nu se știe dacă turneul se va putea disputa în Sala Sporturilor „Traian”. Dar de terenul în aer liber de la Arenele „Traian” ce ziceți? Nici acolo nu pot fi găzduite jocuri de handbal pe timp de pandemie!?