Euro face echilibristică la 4,47 lei


Perechea euro/leu a avut o evoluţie calmă, cu o uşoară tendinţă de creştere a euro, ca o consecinţă a textului votat de Camera Deputaţilor în cazul Legii „Dării în plată”. Deputaţii au hotărât că Legea nu se va aplica programului „Prima Casă” şi au majorat plafonul creditelor care intră sub incidenţa acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro. Această formă ar putea obliga băncile să asigure provizioane suplimentare în valută, ceea ce ar putea crea presiune asupra leului.
Cursul euro a crescut de la 4,4668 la 4,4731 lei, la finalul perioadei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,4720 şi 4,4770 lei, cu închiderea la 4,4740 – 4,4770 lei.
Scăderea leului a fost provocată de ieşirile de capital de pe piaţa titlurilor de stat româneşti, ca o consecinţă a incertitudinilor privind efectele pe care le avea Legea „Dării în plată” asupra băncilor comerciale. După o scădere la 3,9141 lei, minim al ultimelor şase luni, cursul dolarului american a încheiat perioada la 3,9720 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 3,953 şi 3,978 lei. Cursul monedei elveţiene, care a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,087 şi 1,093 franci/euro, a crescut la 4,11 lei, maxim al ultimelor şase săptămâni, dar a încheiat intervalul analizat la 4,1053 lei.
Perechea euro/dolar a crescut în 12 aprilie la 1,1465 dolari, maxim al ultimelor şase luni, dar a scăzut peste două zile la 1,1235 dolari, pentru ca la finalul perioadei să fluctueze între 1,1246 şi 1,1315 dolari, când pieţele americane s-au închis la 1,1284 dolari. După ce a cochetat cu pragul de 2.000 de dolari, uncia de aur a intrat timp de circa doi ani pe o pantă descendentă, care s-a întrerupt după problemele cu care se confruntă economia Chinei şi cu înmulţirea băncilor centrale care au recurs la folosirea dobânzilor negative, în principal BCE şi Banca Japoniei. În aceste condiţii, preţul aurului a crescut în primul trimestru din acest an cu 16%, ceea ce echivalează cu cea mai bună performanţă din ultimii 30 de ani. În piaţa specializată de la Londra, London Bullion Market, preţul unciei de aur a fluctuat în perioda analizată, la cele două fixinguri zilnice, între 1.227 şi 1.259 dolari, maximul acestui an fiind de 1.277,50 dolari.
La Sibiu, preţul futures al unciei de aur cu scadenţa luna aceasta a fluctuat între 1.225,6 şi 1.253 dolari iar perechea euro/dolar s-a tranzacţionat pentru iunie la 1,1290 – 1,14 iar pentru septembrie la 1,1320 – 1,1364.
Analiza cuprinde perioada 11 – 15 aprilie