Erori de peste 82 milioane lei la proiectele europene!


„Curtea de Conturi a identificat erori de circa 82,98 milioane lei pe partea de eligibilitate a proiectelor europene, pe cadrul financiar 2007-2013, şi încălcări ale normelor pe achiziţii cu un impact de peste 20,76 milioane lei”, se arată în raportul pe 2015 al instituţiei. „Pentru perioada de programare 2007-2013, au fost declarate Comisiei Europene cheltuieli în valoare de 21,16 miliarde lei, din care Autoritatea de Audit a verificat cheltuieli în sumă de 4,352 miliarde lei. Principalele categorii de nereguli identificate au vizat abateri de la normele şi dispoziţiile privind eligibilitatea, fiind cuantificate erori în sumă totală de 82,979 milioane lei, precum şi încălcări ale normelor în materie de achiziţii cu un impact în cheltuielile auditate, în sumă de 20,764 milioane lei”, se arată în document.

La Programul Operaţional Sectorial Transport, în cadrul auditului de operaţiuni, au fost constatate nereguli în domeniul achiziţiilor publice, pentru care s-au propus corecţii financiare cu impact în cheltuielile auditate în sumă de 207.000 lei. „Neregulile au vizat aspecte precum: stabilirea unor cerinţe de calificare care nu au legătură evidentă cu obiectul contractului, impunerea prin documentaţia de atribuire a unor cerinţe de calificare restrictive şi nelegale, neîndeplinirea de către oferta câştigătoare a cerinţelor de calificare şi selecţie. Totodată, au fost constatate şi cheltuieli neeligibile în sumă de 2,335 milioane lei, reprezentând, spre exemplu, erori de calcul ale avansurilor de materiale, lucrări neexecutate sau cheltuieli pentru care nu au fost prezentate documente justificative”, informează Curtea de Conturi.
La Programul Operaţional Regional, în cadrul auditului de operaţiuni, au fost constatate nereguli în domeniul achiziţiilor publice pentru care s-au propus corecţii financiare cu impact în cheltuielile auditate în sumă de 5,997 milioane lei. Tipologia neregulilor identificate a vizat impunerea de cerinţe restrictive, divizarea unui contract de lucrări în două contracte mai mici, utilizarea unor specificaţii tehnice care indică o anumită marcă de fabricaţie, fără să fie însoţite de menţiunea „sau echivalent”, încălcarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei, lucrări suplimentare decontate fără desfăşurarea unei proceduri legale de achiziţie şi fără ca aceste lucrări să fie justificate de cauze imprevizibile sau situaţii de urgenţă. Referitor la respectarea condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor, au fost constatate cheltuieli neeligibile în sumă de 2.85 milioane lei, pentru nerespectarea condiţiilor de acordare a ajutorului de stat, ajustarea eronată a preţurilor contractelor de lucrări, achiziţionarea de echipamente şi materiale neeligibile sau care nu a fost identificate la locaţia investiţiei.
La Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economic (POSCCE) au fost constatate nereguli tot în domeniul achiziţiilor publice pentru care s-au propus corecţii financiare cu impact financiar în cheltuielile auditate în sumă de 2,759 milioane lei. „Referitor la respectarea condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor, au fost constatate cheltuieli neeligibile în sumă de 13,851 milioane lei, reprezentând nerespectarea criteriilor de eligibilitate referitoare la încadrarea beneficiarului în categoria IMM, nerespectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, achiziţionarea de echipamente diferite de cele menţionate în lista activelor corporale ce trebuiau achiziţionate prin proiect, decontarea echipamentelor la un preţ diferit de cel ofertat iniţial”, conform Curţii de Conturi.
În ceea ce priveşte Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, în cadrul auditului de operaţiuni, au fost constatate deficienţe cu impact financiar în cheltuielile auditate de 788.000 lei, ce reprezintă cheltuieli neeligibile efectuate de beneficiari prin decontarea eronată din POAT a creşterii venitului brut, ca urmare a majorării salariale acordate personalului care este delegat, detaşat sau mutat temporar în altă structură decât cele care puteau beneficia conform legii de aceste majorări salariale.
La Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, au fost constatate nereguli în domeniul achiziţiilor pentru care s-au propus corecţii financiare cu impact asupra cheltuielilor auditate în sumă de 322.000 lei. Referitor la respectarea condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor, au fost constatate abateri de 5,918 milioane lei.
Curtea de Conturi a constatat, la Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, nereguli în domeniul achiziţiilor publice pentru care s-au propus corecţii financiare cu impact în cheltuielile auditate în sumă de 1,144 milioane lei. Totodată, s-a constatat decontarea unor cheltuieli neeligibile în sumă de 343.000 lei, reprezentând, cheltuieli cu salariile decontate fără justificarea corespunzătoare a muncii prestate sau efectuate anterior datei de notificare a implicării experţilor în proiect, precum şi plata unor aplicaţii IT care la momentul desfăşurării misiunii de audit erau nefuncţionale sau erau parţial operaţionale.