Eroii mei cu nume de stele, de Ioan Barbu… (sau Pașii spre Rai, autorul povestind Maiei)
Dacă Raiul este o grădină a muzicalității, pașii prozatorului Ioan Barbu, pe clapele cuvintelor, ating bucuria textului cu bemoli și diezi, bine temperați. Cartea lui Ioan Barbu, recent apărută, „Eroii mei cu nume de stele”, o antologie cu povestiri scrise (și rescrise) în prag de toamnă, povestește lin, armonios, intr-un proces ubicuu, de muzicalitate a textului, despre eroi, dintr-o istorie tumultoasă, împovărată de răul din lume… Ce poți să faci când se pornește răul în lume? Descrierea lui, a posteriori, la decenii distantă, când răul se manifestă altfel, cețos, ca un debut de sindrom, într-o patologie, altfel, nu alta, cum face Ioan Barbu, intr-un text, care să impresioneze, prin mângâierea, muzicală, a cuvintelor… Așa sunt povestirile lui Ioan Barbu despre infernul de la Canalul Dunărea – Marea Neagră, din Aiud sau Pitești, din munți, cu coșmar, suferințe, schingiuiri, torturi, dar și cu torționari. Cu ochi melancolizați, de timpuri străvechi, povestind, simplu, pentru ochii nepoatei sale Maia, copilul din alte generații, care clasifică animalele în domestice și sălbatice, fără să ne întrebe, oricum, nu știm, unde este granița…
Sunt în volumul lui Ioan Barbu și texte despre Roma (bibliografie actuala), despre Mihai Eminescu, George Enescu (texte patetice), despre locotenentul-erou Alexandru Costeanu, despre Constantin Zărnescu și Făt-Frumos al românilor, despre Delta Dunării, unicat în lume, despre călătorii în America (fastuoase și utile) cu întâlniri cu români-martiri, în Occident (eficiente prin mesajele lăsate). De altfel, Ioan Barbu, prin generozitatea sa, și-a plimbat, gratuit, și prietenii prin Europa. Pentru că generozitatea scriitorului Ioan Barbu este a doua sa natură.
Povestiri, în cuvinte simțite, ca parte a ritualului poetic: lumina este „tamizată”, Academia de la Siera este „liberă’’, George Enescu este … Magnificul muzicii lumii!
prof. dr. Ion Predescu