Emoţii pentru fostul director CET Govora: 20 iunie 2018 – «Ziua Z» pentru Mihai Bălan


Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, pe data de 20 iunie, va pronunţa sentinţa definitivă în dosarul CET Govora, în care fostul senator Dan Şova a fost condamnat, în primă instanţă, la trei ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.
Direcția Națională Anticorupție a solicitat condamnarea lui Dan Şova la nouă ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, susţinând că pedeapsa de trei ani închisoare dată de instanţa de fond este „nejustificat de blândă”:
„Individualizarea pedepsei nu reflectă criteriile prevăzute în Codul penal. Inculpatul Dan Şova a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, însă într-o formă agravantă, având în vederea calitatea sa de demnitar. Limitele de pedeapsă se situează între 2,8 ani şi 9 ani. Pedeapsa la care s-a oprit instanţa de fond este nejustificat de blândă, fiind orientată spre minim. Pregătirea pe care inculpatul o are – avocat şi parlamentar – impune o conduită în respectul legii şi nu în dispreţul legii. Se constată că Dan Şova a început activitatea infracţională în anul 2011, când a pretins folosul necuvenit, însă a continuat şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal. În considerarea pregătirii sale de avocat şi parlamentar, el avea reprezentarea consecinţelor faptelor sale. Scopul urmărit a fost acela de a obţine venituri ilicite, pe care le-a folosit la achiziţionarea unui imobil. În opinia noastră, se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate acestuia, menţinându-se modul de executare, precum şi aplicarea pedepsei complementare de la art. 66 lit. k) din Codul penal, care prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice. (…) Pedepsele să fie orientate spre maxim”, a spus procurorul de şedinţă.
Reprezentantul DNA a mai cerut ca fostul director al CET Govora Mihai Bălan, condamnat în primă instanţă la trei ani închisoare cu suspendare, să primească trei ani închisoare cu executare, având în vedere că acesta nu a făcut nimic pentru recuperarea prejudiciului de 1,3 milioane lei.
În septembrie 2017, Dan Şova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar fostul director al CET Govora, Mihai Bălan, a primit trei ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere de patru ani. Instanţa a admis, atunci, acţiunea civilă exercitată de CET Govora, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL, şi l-a obligat pe Mihai Bălan la plata sumei de 1.301.410 lei. De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit, în total, 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.
DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis, lunar, către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.
În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.