Emoții cu pensiile speciale pentru primari


• după avizul Parlamentului, Guvernul a formulat, printr-o sesizare adresată Curţii Constituţionale a României, obiecţiuni privind unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene (Legea de modificare şi completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali)

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Guvernului, sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituţie referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi neasigura­rea finanţării pentru indemnizaţiile nou create. „În forma adoptată, există cel puţin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, şi tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca şi impactul asupra bugetului de stat”, mai informează sursa citată.
Plenul Senatului a aprobat, la finele anului, cu amendamente proiectul de lege privind pensiile aleşilor locali. La momentul votului, grupul senatorial al PNL a anunţat că se retrage din sala de plen. Propunerea legislativă a fost aprobată cu 86 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”. Amendamentele admise în cadrul şedinţei de plen au fost formulate de senatorul PSD, Ioan Deneş, în calitate de secretar al Comisiei pentru administraţie publică.  Un prim amendament aprobat de plenul Senatului la proiectul de act normativ privind pensiile aleşilor locali prevede modificarea articolului 32, indice 1, alineat (1), cu următorul cuprins: „primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare eşalonate, după caz, în anexele 5 şi 6, din Legea 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau al vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat”.
Un alt amendament prevede că „indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean”. Un al treilea amendament formulat de senatorul Deneş şi votat în plen prevede că „primarii şi viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor judeţene care beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă (…) şi care au ocupat până la vârsta de pensionare şi alte funcţii pentru care este stabilită indemnizaţia pentru limită de vârstă prin alte acte normative au obligaţia să opteze pentru una dintre indemnizaţii”.
De asemenea, printr-un alt amendament a fost modificat articolul 2 alineatul (1) al proiectului de lege, cu următorul cuprins: „de indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută la articolul 32 indice 1, alineat 1, din Legea 393/2004 cu completarea adusă prin prezenta lege şi în aceleaşi condiţii, beneficiază şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii ai Consiliilor judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a prezentei legi calitatea de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean”.