EMINESCIANA • EMINESCIANA Părea un tânăr voievod / Cu păr de aur moale
• ca să ajungem LA STEAUA, în depărtări albastre, de unde ne urmărește, ne trebuie o scară cu 126 de trepte ani-lumină
„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”
George Călinescu
George Filip
CÂNTEC DE FLĂCĂU
zi-i bade cu fluiera
să se-audă-n Moldova
şi pe-al Ţării noastre plai,
că urcă la cer MIHAI.
el se duce, noi mai stăm
pe pământ, să îndurăm
valurile de rigori
scornite de dregători.
…floare-albastră la rever,
să anunţi Mihai prin cer
că ce-am iubit s-a uscat
şi doinele-au încetat.
şi să spui şi să mai spui
că-n casa românului
nu mai sunt flăcăi, se duc
în exilul zăvzăuc.
se usucă ţarina,
arde totul seceta
şi de-atâta emigrat
limba noastră s-a stricat…
cerul s-a deschis frumos,
Mihai urcă majestos
cântând din frunză mereu
spre poarta lui Dumnezeu.
Domnul bun îl cunoştea
şi El astfel îi grăia:
eu ţi-am pus pe frunte stea,
stai pe veci de-a dreapta mea.
NU PLECA
drag Mihai
nu-nchide pleoapa azi
hai pe plai
pre printre mândrii brazi.
nu pleca
mai stai niţel cu noi
vom zburda
prin lanuri de trifoi
şi prin grâu
cânta-vor ciocârlii
lângă râu
să plângem poezii.
nu te du
ia-ţi vârsta înapoi
s-alungi tu
cohorta de strigoi
împărat
să fii – şi proletar
şi-mpilat
prin vremea-ţi de coşmar.
iunie…
nu-i vremea de murit
pronie
mai ai pentru trăit
nu porni
spre bunul Dumnezeu
te-om jeli
la racla ta – mereu…
LA POARTA VEȘNICIEI
sus, în marele amin,
să îţi fie somnul lin.
printre stele când te culci
să-ţi descânte doine dulci
ca la Ipoteşti – prin lunci.
Mihai, să fii blând cu sfinţii,
să îţi pomeneşti părinţii.
când se culcă zorile
să îţi cânte florile
şi privighetorile.
să priveşti, Mihai, în jos,
spre pământul păcătos.
să le spui la sfinţi şi îngeri
că pe-aceste văi de plângeri
ţie ţi-a fost dat să sângeri.
te-a chemat Domnul la cer,
în lumea Lui de mister,
unde morţii-s iarăşi vii
printre zmirne şi făclii
la porţi mari de veşnicii.
noi te tămâiem spre seară
cu smirnă şi sfântă ceară
arse-ntr-un căuş de Lună
ca în datina străbună;
dormi poete – noapte bună…
PRINTRE ASTRE
pe aripi de rândunică
a venit şi-o… Veronică,
şi-au sosit şi ciobănei
cu cavalele la ei.
către seară – printre astre,
s-au urcat şi flori albastre.
nişte miei muiaţi de moină
spun pe limba lor o doină.
clopotul din Ipoteşti
sună imne îngereşri.
pe a serii auroră
rândunici s-au prins în horă
şi din zare-n altă zare
zvon de cântec se năzare.
toate florile – pe plai
i se-nchină lui Mihai
dar poetul doarme dus
cu privirea spre apus,
doarme lung şi doarme greu
în raiul lui Dumnezeu…
iunie 2015, la Montreal
Poezii mai puțin cunoscute ale lui Eminescu
Decenii în șir, în prima jumătate a secolului treecut, s-au purtat discuții intense asupra modalității publicării postumelor lui Eminescu. S-a pus problema dacă ele pot fi publicate integral sau fragmentar. Se invoca, în acest sens, faptul că aducerea lor integrală în fața publicului larg ar fi dăunat creației antume. Cu timpul, s-a ajuns la un compromis.
Marele critic și îndrumător Titu Maiorescu, deși avusese în păstrare lada cu manuscrisele poetului, nu a publicat , în prima ediție pe care a îngrijit-o, decât șapte postume. După ce, în 1902, la 13 ani de la moartea poetului, au fost donate Academiei Române, în aceste manuscrise au fost descoperite adevărate capodopere. Se tipăresc trei ediții succesive: prima – a lui Nerva Hodoș (1902), cu 62 de poezii postume ; a doua și a treia – ale lui Ilarie Chendi (1905, 1908), care cuprindeau 117 poezii postume, la care s-a adăugat un volum de POEZII POPULARE, tot inedite, un fapt cultural deosebit de important ce deschide calea studiilor dedicate unui Eminescu nou, necunoscut.
În 1924, criticul G. Bogdan-Duică se gândea la o „ediție finală a postumelor”, iar convingerea fermă a lui N. Iorga despre postume era că „orice cuvânt din Eminescu trebuie tipărit”. Între poeziile lui Eminescu mai puțin cunoscute se află LA ARME și MOLDOVA.
Supunem atenției cititorilor un fragment din poezia postumă MOLDOVA – din ediția apărută sub îngrijirea lui Ilarie Chendi (1908), coroborată cu ediția de POEZII POSTUME (1940), îngrijită de Alexandru Colorian și Al. Iacobescu, cuprinzînd 175 de postume. Ortografia textului a fost adaptată la normele actuale.
C. Ștefănescu – Goța
(din revista OLTART , Anul III, nr. 3 (8) –
Slatina; cu acceptul autorului)
MOLDOVA
(fragment)
Din lungi cărări de codru, din munți cu vârfu-n nouri
Ieșit-au Dragoș Vodă, îmblânzitor de bouri,
Mulțimea curgătoare s-a fost întors pe vale
Și buciumule sună și oile-s pe cale;
Nainte merg moșnegii, cu pletele bogate,
Țiind toiege albe în mânile uscate;
Astfel ieșeau tot rânduri, venind de sub verzi ramuri,
Copii, ciobani de turme, moșnegi, păstori de neamuri
Și au întins moșia spre răsărit și-amiază
Pân-unde marea sfarmă de țărm al ei talaz –
Au cucerit cu plugul, cu vârful dragei săbii
Pân-la Cetatea Albă, limanul de corăbii.
Sute de ani stătut-au stăpâni până la Nistru,
Luptând cu Răsăritul, cu cuibul cel sinistru
De unde vin în roiuri în veci renăscătoare
Spurcate lumi și rele, barbarele popoare,
Prin neagră vijelie ce vâjâie și bate
Sfărmându-se la graniți de ziduri de cetate.
Stă neclintit’ Moldova țesând la pânza vremii,
Viteji îi erau fiii și purtătorii stemii
Cei dătători de lege și-așezători de datini,
Lumină din lumină, Mușatini din Mușatini.