Emilian Mârnea a adăugat un premiu important în palmaresul actorilor de la Teatrul Anton Pann Premiul pentru interpretare masculină


În perioada 2-5 decembrie, la Cinema Studio din Bucureşti a avut loc Festivalul Filmului Studenţesc CineMAiubit, cel mai important festival internaţional de film studenţesc din România. În decursul anilor, de-a lungul celor XVII ediţii, aici şi-au făcut debutul mulţi dintre cineaştii noştri, ale căror filme cuceresc, în prezent, festivalurile internaţionale.

La ediţia de anul acesta a participat şi un actor al Teatrului Anton Pann din Rm. Vâlcea. Este vorba de talentatul Emilian Mârnea, cel pe care dumneavoas­tră cu bucurie l-aţi urmărit în spectacolul „Trilogia Belgrădeană”, spectacol în regia lui Cristi Juncu. Pentru rolul din filmul BE THAT MAN (UNATC Bucureşti), Emilian Mârnea a primit premiul de interpretare masculină, un premiu destul de important având în vedere competiţia acerbă. BE THAT MAN, în regia lui Goran Mihailov, este o producţie de film a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucu­reşti, producţie realizată în perioada în care Emilian Mârnea şi-a definitivat masteratul. Pe Emilian Mârnea îl veţi revedea în cea mai recentă producţie a Teatrului Anton Pann, cu premiera cât de curând. Este vorba de „Curioasa Poveste a Câinelui de la Miezul Nopţii”, după romanul lui Matt Haddon, spectacol în regia lui Vlad MASSACI.

Filmele care s-au derulat pe parcursul festivalului au fost atent vizionate de către un juriu internaţional, juriu care a reunit per­sonalităţi din lumea cinematografică, atât din ţară, cât şi din străinătate. Amintim aici pe Gianfranco Angelucci, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Federico Fellini, actriţa Cosmina Stratan, câştigătoarea pre­miu­lui pentru interpretare feminină la Cannes, de anul trecut, regizoarea şi pro­du­cătoarea britanică Suzy Gillett, selecţionerul Herve Le Phuez, directorul de fotografie Vivi Drăgan Vasile, criticul de film Magda Mihăi­lescu şi regizorul polonez Bart Zmuda, câşti­gătorul de anul trecut al Premiului pentru cel mai bun scurtmetraj.

Ce mai putem spune când întregul spectacol este evaluat de un juriu atât de pretenţios? Doar atât: felicitări domnule Emilian Mârnea, le meriţi din plin, şi ne onorează faptul că eşti actor la un teatru din Râmnicu Vâlcea! Selecţia făcută de regizo­rul Adrian Roman, managerul Teatrului Anton Pann, în alegerea actorilor s-a dovedit una extrem de riguroasă. Toţi tinerii actori, câţiva la număr, s-au bucurat să fie nominalizaţi, ba la premiile UNITER, ba selecţionaţi la importante festivaluri de film, ba premiaţi. Felicitări din plin întregii echipe, felicitări Teatrului Anton Pann!

Cei care au participat au avut posibi­litatea de a vedea scurtmetraje din întreaga lume. Printre ţările participante în acest an s-au numărat Anglia, Argentina, Bulgaria, China, Germania, Egipt, SUA, Israel, Polo­nia şi România. Miza festivalului a fost Pre­miul pentru cel mai bun film, alături de peste alte 25 de premii, din care menţionăm: Premiul de regie „Cristian Nemescu”, Premiul de imagine, Premiul de montaj, Premiul de sunet „Andrei (Otto) Toncu”.

Festivalul a fost organizat, ca şi în ceilalţi ani, de Fundaţia CineMAiubit, UNATC I.L. Caragiale Bucureşti, cu sprijinul Cen­trului Naţional al Cinematografiei, Uniu­nii Cineaştilor din România, al Arcub, Pri­măriei şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

 

Lista cu premianţii ediţiei din acest an

 

MARELE PREMIU – BRIGADA NEAGRĂ, regia: Andrei Teodorescu (UNATC Bucureşti, România);

PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI – MOMO, regia: Teodor Kuhn (VSMU Bratislava, Slovacia);

PREMIUL DE REGIE „CRISTIAN NEMESCU” – DEDOWTSCHINA, regia: Maxim Kuphal-Potapenko (Hamburg Media School, Germania);

PREMIUL DE IMAGINE „CINELABS ROMÂNIA” PENTRU FILM ROMÂNESC – RADU VOINEA pentru imaginea filmului 1969 (UNATC — Bucureşti);

PREMIUL DE SCENARIU „CĂTĂLIN COCRIŞ”- A RECURRING DREAM, sce­nariul: Santiago Esteves (Universidad del Cine — Argentina);

PREMIUL RECTORULUI UNATC – Echipei de realizatori si actori ai filmului ŞI BĂIEŢII CÂTEODATĂ (UNATC Bucureşti), regia: Matei Lucaci-Grünberg;

PREMIUL PREŞEDINTELUI UCIN (UNIUNEA CINEASTILOR DIN ROMÂNIA) – ANDREI TEODORESCU, pentru filmele: BRIGADA NEAGRĂ şi CITY TOUR;

PREMIUL CRITICII – ROXANA STROE pentru filmul PLANTE PERENE (UNATC Bucureşti);

PREMIUL DE INTERPRETARE FEMI­NINĂ – EMMA DROGUNOVA pentru rolul FILA din filmul DON’T HIT THE GROUND (Filmakademie — Germania);

PREMIUL DE INTERPRETARE MAS­CU­LINĂ – EMILIAN MÂRNEA pentru rolul din filmul BE THAT MAN (UNATC Bucureşti).