Elevii se întâlnesc cu opera lui Sadoveanu, la Bibliotecă


Joi, 28 noiembrie 2013, în Sala Secţiei Multimedia-Internet a Biblio­teci Judeţene Vâlcea, vor avea loc în­tâlniri în cadrul proiectului de parte­ne­riat educaţional, care se desfăşoa­ră pe parcursul anului şcolar 2013-2014, între Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Şcoala Gimnazială „Anton Pann” Râmnicu  Vâlcea, Şcoa­la Gimnazială Galicea şi Biblioteca şcolară Bratia din Deal. Prima întâl­nire, începând cu ora 10.00, va fi o Lecţia deschisă „Mihail Sadoveanu – Ceahlăul prozei româneşti”. Participă elevii din clasele a VI-a şi a VII-a de la Şcoala Gimnazială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, coordonaţi de prof. Spiridon Elena. A doua, începând cu ora 13.00, va fi Lecţia deschisă „Mi­hail Sadoveanu – scriitor al tuturor vârstelor”. Participă elevii de la Şcoa­la Gimnazială Galicea, coordonaţi de prof. Chelcea Dumitru Antonie,  prof. Catănoiu Romaniţa, prof. Mănoiu Simona şi preot Tiţu Ion. Întâlnirile sunt organizate de Secţia Multimedia-Internet din cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea.