Elevii din Pietrari se vor întrece la Crosul cititorilor


Crosul cititorilor „Alergăm spre Regatul Poveștilor” va fi organizat, anul acesta, în patru localități din țară. Pentru a sărbători Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, patru biblioteci din România și-au unit forțele pentru a transmite copiilor plăcerea lecturii. Astfel, în data de 3 aprilie, peste 500 de copii din localitățile Mediaș (jud. Sibiu), Medgidia (jud. Constanța), Bârlad (jud. Vaslui) și Pietrari (jud. Vâlcea) vor participa la Crosul Cititorilor „Alergăm spre Regatul Poveștilor” – ediția 2017, eveniment organizat în cadrul Proiectului ,,Literatură și Pictură”. Acesta este inițiat de către Primăria Municipiului Mediaș și susținut de către scriitorul de literatură pentru copii, Petre Crăciun, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru Copii și Tineret. Crosul Cititorilor „Alergăm spre Regatul Poveștilor”, ediția 2017, este organizat cu scopul de a promova două activități extrem de sănătoase: lectura și sportul în aer liber.
Evenimentul este adresat copiilor cu vârste cuprinse între 11-14 ani și promovează un stil de viață activ, atât fizic, cât și intelectual. Copiii din instituțiile de învățământ din cele patru localități vor alerga, în data de 3 aprilie, ținând în mână o carte preferată. Primii 10 câștigători vor citi, atunci când sunt premiați, câteva rânduri din cartea „Cu Andersen spre Regatul Poveștilor”, scrisă de către Petre Crăciun, scriitorul de literatură pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Literatură pentru Copii și Tineret.

Concurenții trebuie să fie înscriși la bibliotecă

La Pietrari, copiii care doresc să participe la Crosul Cititorilor „Alergăm spre Regatul Poveștilor”, ediția 2017, trebuie să dețină fișă de împrumut la bibliotecă, să aibă încălțăminte sport și să vină însoțiți de profesorul îndrumător. Premiile vor consta din cărți și diplome pentru primele trei locuri de la fiecare categorie (fete și băieți). De asemenea, toți participanții vor primi câte o carte sau un CD cu povești din partea firmei care sponsorizează competiția și un certificat de Ambasador al Poveștilor, din partea scriitorului Petre Crăciun.
Traseul ales este unul simplu. Participanții vor alerga pornind din punctul de start aflat în curtea bibliotecii, vor traversa noul pod de la Moțești, vor urma un traseu paralel cu DN67, vor traversa pârâul Otăsău pe podul Manta și vor continua pe trotuarul ce mărginește DN67, reîntorcându-se în curtea bibliotecii, stabilind un mic circuit. Cronometrarea se va face la secundă, iar câștigător va fi declarat concurentul care ajunge primul la linia de sosire, după parcurgerea integrală a traseului și cu respectarea prevederilor regulamentului, pe care îl vor primi, în momentul înscrierii la Crosul Cititorilor „Alergăm spre Regatul Poveștilor”, ediția 2017. Datele prezentate ne-au fost furnizate de către Crina Popescu, bibliotecar.