Elevii din Pietrari, câștigătorii Proiectului „Code Kids”


Biblioteca Pietrari, alături de alte biblioteci, școli și ONG-uri din România, a susținut și în acest an evenimentul European Code Week, ediția 2018, ce s-a desfășurat în perioada 6-21 octombrie 2018.
În acest sens, s-au derulat mai multe activități sub motto-ul „Coding makes me happy ”, ce au avut ca temă dezvoltarea de aplicații în App Inventor și participarea la competiția de gen propusă de Fundația Progress în proiectul Code Kids, realizarea de roboți programabili, dar și promovarea proiectului Code Kids în comunitatea noastră prin întâlniri între coderii „Wizards Code Club” și colegii lor din localitate și din județ.
Un juriu alcătuit din membri Simplon România și ai Fundației Progress a apreciat aplicațiile înscrise în concursul desfășurat prin proiectul Code Kids la care s-au înscris coderi din localitățile Păușești-Măglași, Merișani și Pietrari.
A fost stabilit următorul clasament:
• locul 1, cu 29 puncte, a primit echipa – Cosmina Anica, Adi Sima și Gabriela Tita care a participat la Concursul Internațional de Robotică de la București în week-end-ul 2-4 noiembrie. Se vor asigura decontarea transportului, cazarea și mesele de către Fundația Progress prin proiectul Code Kids;
• locul 2, cu 28 puncte, a fost câștigat de echipa – Mărăcinescu Daria, Popescu Elena, Cosma Robert – tricouri CODE Kids;
• locul 3, la egalitate, a mers către echipele – Laura Simion, Tita Georgiana, Tita Gabriela și Mărăcinescu Daria, Dincă Teodora, Gogete Mihaela – șepci CODE Kids.
Toate cele patru echipe câștigătoare fac parte din clubul de coding de la Pietrari!!!
De asemenea, echipa de coderi a „Wizards Code Club Pietrari” a participat cu succes la un eveniment județean ce a avut loc în data de 30 octombrie 2018, anume la a doua ediţie a Târgului de Ştiinţă, eveniment tematic organizat în cadrul proiectului „Code Kids – copiii fac coding în bibliotecile publice”, acolo unde au fost prezentați doi roboți programabili, un braț hidraulic, cele patru aplicații în App Inventor și poveștile în Scratch realizate de micii noștri coderi. La Târgul de Știință organizat de Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, copiii din inițiativa națională #CODEKidsRomania din Pietrari au făcut și troubleshouting împreună cu elevi de la Colegiul Național „Matei Basarab”, dar și cu cei de la Colegiul „Mircea cel Bătrân” din echipa #BionicRoyals, aceștia invitând micii coderi din Pietrari să ia parte la competiția DEMO-First TECH Challenge, ce va avea loc în perioada 23-25 noiembrie 2018 la colegiul lor.
Și toate acestea se petrec în mica bibliotecă din Pietrari datorită Proiectului „CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”, ce are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate a fost deschisă o altă fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 2.000 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, să fie încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie. Acest proiect este implementat în județul nostru de Fundația Progress în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea și alte cinci biblioteci publice din județul Vâlcea (Pietrari, Păușești-Măglași, Vlădești, Tomșani și Tetoiu), fiind finanțat de Romanian-American Foundation.