Elevii din Consiliul Județean al Elevilor Vâlcea și-au ales liderii!


Consiliul Județean al Elevilor Vâlcea a organizat, în data de 1 noiembrie, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea, alegerile pentru funcțiile vacante din Biroul Executiv, respectiv cele ale directorilor de departamente, în cadrul sesiunii plenare a Adunării Generale CJE Vâlcea.
„Pentru că schimbarea înseamnă continuitate, an de an este deschis drumul pentru un nou suflu în cadrul structurii destinate elevilor. Momente unice au redat sentimentul de apartenență al grupului în care lucrăm cot la cot. Zâmbetele au dominat atmosfera, iar dorința de a face, și nu de a sta, a oferit sensul evenimentului. Declarăm recunoștința pentru oamenii-sprijin în demersurile noastre: doamna Inspector Școlar General, Andra Bică, doamna Inspector Școlar de Educație Permanentă, Gabriela Trăistaru, doamna director al Colegiului de Silvicultură și Protecția Mediului, Gabriela Staicu, domnul Ovidiu Udrescu, președinte al Fundației Județene pentru Tineret. Spunem perpetuu: Vrem. Putem. Facem. Mulțumim.”, a declarat Ana-Maria Bugiu, președintele CJE Vâlcea.
În consecință, componența Consiliului Județean al Elevilor Vâlcea în mandatul 2018-2019 este: Ana-Maria Bugiu – Președinte, Ștefan Ciucă – Vicepreședinte, Ana Gherghina – Vicepreședinte, Andreea Petrescu – Secretar.
Structura de reprezentare a elevilor vâlceni va organiza sesiunea extraordinară de alegeri pentru posturile încă vacante: Vicepreședinte, departamentul PR și comunicare, Avocatul Elevului, Cultură, educație și programe școlare, departamentul Învăţământ profesional, tehnic, vocațional și departamentul pentru învăţământ gimnazial și teoretic.
**Toate detaliile le puteți găsi pe pagina oficială: https://www.facebook.com/CJEValcea/ .
„Dacă nu acum, atunci cine?!”