Elevele antrenorului Constantin Ştefan şi-au stabilit obiectivul: Victorie pe terenul bucureştencelor de la Rapid


Mâine, cu începere de la ora 11.00, în etapa a X-a de handbal feminin din Liga Naţională, jucătoarele de la HC Municipal Râmnicu Vâlcea vor evolua în Capitală, pe terenul „giuleştencelor” de la Rapid. Partida din Bucureşti vine cum nu se poate mai bine pentru echipa noastră, aceasta traversând o perioadă mai bună, după ce, runda trecută, s-a impus, pe propriul teren, în faţa nou-promovatei HC Alba Sebeş, scor 32-26. Şi de această dată, formaţia sprijinită de Primăria Râmnicului va întâlni o nou-promovată, Rapid fiind una dintre echipele venite din eşalonul inferior, care nu se ridică însă mai deloc la nivelul exigenţelor din Liga Naţională. Prin prisma poziţiilor ocupate de cele două echipe în clasament înaintea rundei a X-a, dar mai ales dacă e să ne raportăm la valoarea celor două loturi, Vâlcea porneşte cu prima şansă în partida programată la acest sfârşit de săptămână. HCM ocupă poziția a noua în clasament (cu nouă puncte), în timp ce Rapid se află pe locul paisprezece (cu trei puncte). De altfel, jucătoarele municipale, pregătite de antrenorul Constantin Ştefan sunt motivate să dea totul pe teren pentru obţinerea celor trei puncte puse la bătaie, un astfel de succes îndepărtând, măcar temporar, sceptrul retrogra­dării de deasupra HCM-ului.

Urmează alte trei jocuri până la finalul turului

După partida din week-end, municipalele vor mai avea de susţinut încă trei partide din cadrul turului Ligii Naţionale de handbal feminin. Reamintim, conform deciziei Adunării Generale a FRH, acest sezon nu se va mai disputa după formatul cu play-off şi play-out, scopul fiind acela de a permite selecţionatei tricolore de handbal feminin să se pregătească pentru Jocurile Olimpice din vara anului viitor, programate în Brazilia, la Rio de Janeiro. Asta înseamnă că echipa râmniceană mai are de disputat un total de şaptesprezece partide oficiale în acest sezon al Ligii Naţionale, primele patru fiind în cadrul turului. Astfel, după partida de mâine de la Bucureşti, HC Municipal va mai avea de susţinut următoarele partide: pe teren propriu cu Dunărea Brăila (7 noiembrie), în deplasare la HC Zalău (14 noiembrie) și, din nou acasă, contra Universității Cluj (pe 21 noiembrie).

Programul etapei a X-a

Sâmbătă, ora 11.00
Rapid București – HCM Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, ora 17.00
Universitatea Cluj – Unirea Slobozia
Sâmbătă, ora 18.00
Măgura Cisnădie – HCM Roman
HC Alba Sebeș – Corona Brașov
Duminică, ora 11.30
HC Dunărea Brăila – HC Zalău
Luni, ora 18.00
HCM Baia Mare – SCM Craiova
CSM București – CSM Ploiești 32-27*
*partida s-a disputat marți

Clasamentul Ligii Naţionale: CSM București 30p, HCM Baia Mare 27p, HC Dunărea Brăila 18p, CSM Ploiești 16p, HC Zalău 16p, Corona Brașov 15p, HCM Roman 11p, SCM Craiova 11p, HCM Râmnicu Vâlcea 9p, Măgura Cisnădie 9p, Universitatea Cluj 9p, Unirea Slobozia 7p, HC Alba Sebeș 4p și Rapid București 3p.