Edilul Vasilache face memorii la Ministerul Sănătății și Consiliul Județean


• turiștii din Băile Olănești au nevoie de o ambulanță și un punct sanitar

În stațiunea Băile Olănești nu există o cameră de gardă și nici măcar o ambulanță care să asigure serviciile medicale turiștilor sau localnicilor. Degeaba sunt amplasate puncte sanitare la fiecare hotel dacă, în cazul unei urgențe în stradă, nu se poate interveni sau se acordă primul ajutor, dar nu în timp util. Cine are nevoie de o ambulanță stă și 20 de minute să aștepte și nu de puține ori a fost prea târzie intervenția echipajelor medicale. „Este nevoie de cel puțin o ambulanță, dacă nu chiar un punct sanitar în perioada de vârf, iulie –august. Atunci vin foarte mulți turiști și, în caz de vreo problemă în stradă, se sună la 112, dar e ceva de așteptat. Au fost cazuri când chiar și 15 minute au înrăutățit starea de sănătate a pacientului. Voi face memorii și la CJ Vâlcea, dar și la Ministerul Dezvoltării. Măcar să rpimim o ambulanță”, a declarat, pentru ziarul nostru, edilul Sorin Vasilache.
În urmă cu zece ani, a existat un punct sanitar în zonă, dar s-a închis din lipsă de susținere financiară, bani ce trebuiau asigurați tot de Ministerul Sănătății. Nu s-a mai vrut, dar nimeni nu s-a gândit mai departe: la turiști, localnici… Menționăm că, anul trecut, s-a înregistrat un record în materie de turiști, în Băile Olănești: peste 34.000 de persoane au trecut pragul stațiunii.