Edilul Sandu și viziunea sa despre pensiile speciale ale primarilor


Pensiile speciale destinate primarilor au iscat sute de discuții care de care mai controversate. Care este opinia unui primar cu state vechi, bun cunoscător al legislației aflăm în rândurile de mai jos:
„În opinia mea, trebuia stabilit un salariu mediu – 5.000 lei brut, ce ar fi fost completat cu munca primarilor în proiectele promovate; cam 5% pentru fiecare proiect finalizat. Atenție! Proiect finalizat. Cred că era mai bine așa. Dar acestea sunt ideile mele și nu știu dacă vor ajunge la legiuitor”, a declarat Ion Sandu, primarul comunei Perișani.
Alesul local din nordul județului nu este de acord nici cu denumirea de pensii speciale, considerând că ar fi trebuit dată o altă denumire.
Reamintim că, marțea aceasta, Guvernul Dăncilă a aprobat controversata Ordonanță de Urgență privind acordarea pensiilor speciale în cazul primarilor. Ordonanța de urgență intră-n vigoare odată ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Toți aleșii locali care vor îndeplini condițiile de pensionare la acel moment, printre care și vârsta de 60 de ani, vor fi eligibili pentru noile indemnizații speciale.