Edilul Constantinescu bifează mega-proiecte în Călimănești


• două investiții se află în faza de contractare, iar altele „surpriză” așteaptă implementarea
Două mega-investiții vor avea loc, cât de curând, în localitatea păstorită de către edilul Florinel Constantinescu. Potrivit declarației primarului orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, se află în faza de contractare proiectul pe POR privind asfaltarea a 26 de străzi, pe o distanță de 16 kilometri.
„Avem, pe raza localității, 48 de kilometri de drumuri, din care 37 de kilometri țin de administrarea noastră, restul fiind drum județean și național. Din cei 37 de kilometri, zece i-am asfaltat, urmând cei 16 kilometri, în baza proiectului pe POR. În planul nostru, există alte două proiecte, frumoase și importante pentru comunitatea pe care o reprezint. Unul dintre acestea vizează și asfaltarea celorlalți kilometri. Pot spune, la finalul investiției, că acestea sunt făcute chiar de mine. Am în plan proiecte mărețe, dar toate la timpul lor”, a declarat, pentru ziarul nostru, edilul Florinel Constantinescu.
În faza de contractare se află și proiectul de înființare a unui parc tematic „Poiana lui Căliman”.