Echipele din fotbalul judeţean se pregătesc pentru debutul noului sezon


• Cupa României va porni la drum cu 64 de formaţii

Săptămâna trecută, la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea s-au desfăşurat tragerile la sorţi pentru stabilirea „ţintarului” din primul tur al Cupei României la fotbal – faza judeţeană, ediţia 2014/2015. Spre deosebire de sezonul anterior, oficialii AJF au stabilit ca de această dată toate formaţiile să ia startul în acelaşi timp, indiferent de eşalonul în care urmează să evolueze în campionat. Totuşi, pentru a se evita deplasările foarte lungi, tragerea la sorţi s-a desfăşurat pe criteriul de împerechere a unor echipe din localităţi învecinate. De asemenea, s-a ţinut cont de regula capilor de serie, echipele din eşalonul de „Elită” având posibilitatea de a întâlni adversare inferioare, provenite din Liga a V-a. Totuşi, pentru a avea şi ele şansa lor, echipele din ultimul eşalon vor juca în primul tur al Cupei României pe teren propriu. Astfel, iubitorii fotbalului din localităţi unde acest sport nu are o tradiţie importantă vor avea posibilitatea de a vedea la lucru echipe care, nu mai departe de sezonul trecut, s-au bătut pentru calificarea în play-off-ul Ligii a IV-a, s-au luptat pentru calificarea în finala Cupei sau chiar pentru cucerirea titlului judeţean. Mai trebuie remarcat faptul că dintre cele 64 de grupări care s-au aflat în urne pentru stabilirea „ţintarului” din primul tur, trei sunt nou-înfiinţate. Este vorba despre Oltul Drăgoeşti, Olteţul Bălceşti, respectiv Şoimii Glăvile.

Meciurile din acest prim tur al fazei judeţene din cadrul Cupei României vor avea loc la finalul săptămânii, în datele de 16 şi 17 august. Toate partidele se vor desfăşura într-o singură manşă. Echipele învingătoare se vor califica în faza 16-imilor de finală.

 

Programul complet al primului tur

 

Forestierul Romani – Flacăra Horezu

Căpşunarii Buneşti – Cozia Călimăneşti

Zorile Scundu – Posada Perişani

Olteţul Zătreni – CS Mădulari

Inter Lăpuşata – CS Şirineasa

FC Băbeni II – FC Băbeni

Luceafărul Pesceana – Hidro Rm. Vâlcea

CS Guşoeni – Unirea Drăgăşani

Rapid Voiceşti – Topologul Galicea

Oltul Drăgoeşti – Viitorul Dăeşti

Rapid Stoeneşti – Experţi Popeşti

Ştiinţa Grădiştea – Olteţul Alunu

Montana Izvorul Rece – CSM II Rm. Vâlcea

Şoimii Glăvile – AS Creţeni

Viitorul Buneşti – Lotru Brezoi

Unirea II Tomşani – Unirea Tomşani

AS Oteşani – Stejarul Vlădeşti

Măgura Slătioara – Viitorul Budeşti

UTD Drăgăşani – AS Căzăneşti

Cerna Copăceni – U. Păuşeşti Măglaşi

Alma Lex Drăgăşani – Minerul Oc. Mari

AS Băile Olăneşti – Foresta Malaia

Sportul Genuneni – Victoria Frânceşti

Olteţul Bălceşti – Viitorul Valea Mare

Victoria Fumureni – Oltul Ioneşti

CS Orleşti – Unirea Laloşu

Saldi Cernişoara – Chimia Rm. Vâlcea

FC Păuşeşti Otăsău – AS Mihăeşti

ALX Mateeşti – C. Trac Cernişoara

AS Prim Stroeşti – Minerul Costeşti

Păstorul Vaideeni – AS Bărbăteşti

AS Olttisa Oteşani – AS Pietrari