Echipamente noi pentru studioul de înregistrări al Școlii Populare de Arte


La începutul acestei săptămâni, în ședința ordinară aferentă lunii octombrie a Consiliului Județean Vâlcea, s-a votat alocarea sumei de 155.000 de lei pentru Școala Populară de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente profesionale care vor putea fi folosite pentru efectuarea de înregistrări de înaltă calitate.

Provocare din partea președintelui CJ Vâlcea: două proiecte pentru promovarea județului

Despre alocarea acestor fonduri, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a declarat că reprezenta o promisiune pe care o făcuse la începutul anului școlar 2019/2020, el lansând și o primă propunere pentru utilizarea cu folos a acestor aparaturi: realizarea a două materiale de promovare a județului nostru.
„La deschiderea noului an școlar, promiteam că voi propune colegilor consilieri alocarea sumei necesare pentru dotarea cu aparatură profesională a studioului de înregistrări din cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii din Râmnicu Vâlcea. Îmi onorez promisiunea deoarece, la propunerea mea, consilierii județeni au votat, în ședința ordinară, alocarea sumei de 155.000 lei pentru achiziționarea de echipamente profesionale care vor fi folosite pentru înregistrări de înaltă calitate. Ne propunem ca, în perioada imediat următoare, să venim cu două proiecte inedite pentru promovarea județului Vâlcea: un CD de prezentare muzicală și un CD al colindului vâlcean”, a fost îndemnul lui Constantin Rădulescu pentru reprezentanții Școlii Populare de Arte și Meserii din Râmnicu Vâlcea.
℗ Articol de promovare ℗