Echipa de păpuşari de la Anton Pann la Festivalul de Teatru pentru copii – Aşchiuţă, de la Piteşti


punguta_cu_doi_baniDupă ce a bucurat sufletele a sute şi chiar mii de copii, din sudul Ucrainei până-n nordul Spaniei, prezentă în cadrul mai multor festivaluri, obţinând numeroase premii şi aprecieri la superlativ, „Punguţa cu doi bani”, spectacolul Teatrului Anton Pann, ajunge la începutul acestei luni la Piteşti, acolo unde are loc, în perioada 4-6 septembrie, Festivalul de Teatru pentru copii – Aşchiuţă.

Ca şi la prima ediţie în cadrul festivalului sunt invitate teatre de păpuşi din ţară şi străinătate, printre care amintim: Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, Gulliver din Galaţi, Teatrul pentru copii Kracujevak din Serbia etc. Teatrul Anton Pann din Rm. Vâlcea va prezenta miercuri, 5 septembrie, de la ora 12.00, spectacolul Punguţa cu doi bani după Ion Creangă, scenografie şi păpuşi: Mirela Tofan, scenariul şi regia Ioan Brancu.

Punguţa cu doi bani – o adaptare după povestea clasică în care Cocoşul alungat de la curtea moşneagului, trece prin mai multe peripeţii. Baba îl influenţează pe moşneag să-şi bată cocoşul şi să-l alunge din ogradă, neştiind că îl îndeamnă pe cocoş să pornească în aventura vieţii lui. Copiii învaţă din acest spectacol să fie loiali şi curajoşi, află că mintea poate să rezolve orice problemă şi perse­ve­renţa asigură succesul. Cocoşul este dârz şi hotărât să recupereze punguţa pe care i-a furat-o boierul.

Spectacolul are umor, savoare, haz, culoare, ingrediente de care se pot amuza atât cei mici, cât şi cei mari.

Festivalul de Teatru pentru Copii – AŞCHIUŢĂ organizat sub egida Consiliului Judeţean Argeş se înscrie în cadrul Sărbătorilor Argeşului şi Musce­lului, eveniment cultural ce reuneşte şi promovează tradiţia, obiceiurile şi spiritul acestui spaţiu.