E nevoie de bani pentru drumul Stroeşti – Dianu


vladoiu_aurel1• deputatul Vlădoiu l-a interpelat pe ministrul Administraţiei şi Internelor

Zilele trecute, deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu a adresat lui Gabriel Ber­ca – ministrul Administraţiei şi Inter­nelor o interpelare privind necesitatea alocării de fonduri pentru reabilitarea Drumului comuna 131 Stroeşti – Dia­nu. „Judeţul Vâlcea se situează pe pri­mul loc în ţară în ce priveşte alune­cările de teren, aceasta situaţie fiind binecunoscută de autorităţile centrale. În fiecare an, Consiliul Judeţean Vâl­cea şi Instituţia Prefectului au transmis Guvernului zeci de proiecte de hotărâri pentru a fi analizate în vederea alocării sumelor de bani necesare pentru refa­cerea infrastructurii în localităţile afec­tate de acest fenomen. Cel mai recent exemplu este satul Dianu din comuna Stroeşti, care riscă să rămână izolat din cauza unei alunecări de teren pro­du­să la începutul anului2011 pe Dru­mul Comunal 131 Stroeşti – Dianu. Grav este faptul că, în scurt timp, ac­ce­sul ambulanţei sau al pompierilor va fi imposibil, iar cele peste 60 de familii care locuiesc in zona vor fi practic izolate, deoarece la kilometrul 3+100 par­tea carosabilă este afectată aproa­pe în totalitate pe o lungime de 40 de metri. Pentru refacerea terasa­men­tului trebuie alocata comunei Stro­eşti, prin Hotărâre de Guvern pentru situaţii de urgenţă, suma de 1.200.000 lei. Pri­mă­­ria Stroeşti a cerut în nenu­mărate rânduri sprijin financiar pentru drumul calamitat, dar a trecut mai bine de un an fără să primească vreun răspuns. În concluzie, vă rog să vă precizaţi punc­tul de vedere cu privire la situaţia prezentată mai sus şi, cu autoritatea de care dispuneţi, să găsiţi cele mai bune soluţii de rezolvare”, se arată în interpelarea lui Vlădoiu.