„După zeci de insistențe, dacă nu reușești, îți pierzi speranța”


• susține primarul Ion Sandu, referindu-se la situația DN 7D

Compania Națională de Drumuri din România, prin Ministerul Transporturilor, din luna martie și până-n aprilie, s-a angajat că va realiza studiile de fezabilitate, în ceea ce privește DN 7D. „Ar trebui să se termine și această etapă. După întocmirea documentelor, urmează partea a doua, respectiv realizarea proiectului tehnic și, într-un final, finanțarea. Mia sunt câteva șucruri de pus: devizul financiar trebuie refăcut, materialele luate în 2010 aveau atunci o valoare acum vorbim de alți bani…Ideea este că de 10 ani nu se întâmplă nimic. Au fost intervenții cu documente concrete…Asta e. Dacă nu reușești, îți pierzi speranța”, a declarat primarul Ion Sandu.

De ani buni, edilul Ion Sandu se luptă pentru declasificarea DN 7D, respectiv reabilitarea și modernizarea căii de acces. Doar primarul a reușit să mai pietruiască cât de cât drumul, pentru a-l face practicabil. Cu toate eforturile, însă, la prima ploaie, drumul arată mai rău ca o uliță sătească.