După înfrângerea din Bănie, HCM „gravitează” la mijlocul clasamentului


Așa cum vă anunțam în numărul de ieri al publicației noastre, jucătoarele de la Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea au susținut, duminică dimineața, la Craiova, un important meci din Liga Națională feminină. Din păcate, elevele antrenorului Constantin Ștefan au cedat în derby-ul Olteniei, gazdele de la SCM având succes de cauză. Doljencele au condus cu 15-13 la pauza întâlnirii și au reușit să își treacă în cont toate cele trei puncte după ce s-au impus cu 28-24. Chiar dacă s-au impus la patru goluri diferență, craiovencele au câștigat oarecum nemeritat după aspectul general al întâlnirii, Vâlcea având, pe parcursul reprizei secunde, de mai multe ori posibilitatea de a trece în avantaj. Totuși, greșelile comise la finalizare, dar și pe faza de apărare le-au costat scump pe fetele noastre, aici făcându-se practic diferența dintre cele două echipe.
HCM_CRAIOVA1În urma înfrângerii suferite în Bănie, HCM a ratat posibilitatea de a ieși din zona de mijloc a clasamentului, ocupând în prezent poziția a noua. Cu 21 de puncte acumulate până în prezent HCM mai poate spera la o poziție din prima parte a clasamentului, echipa noastră aflându-se la numai șase puncte în urma grupării de pe locul cinci, CSM Ploiești. De altfel, gruparea din județul Prahova va fi următoarea adversară pentru fetele noastre. Partida la care facem referire este programată sâmbătă, 30 ianuarie, cu începere de la ora 14.00, în Sala Sporturilor „Traian”.

Rezultatele complete din etapa a XVI-a

Vineri, 22 ianuarie
HCM Roman – Corona Brașov 24-27
CSM București – Rapid București 34-26
Sâmbătă, 23 ianuarie
HCM Baia Mare – HC Alba Sebeș 35-27
Unirea Slobozia – HC Dunărea Brăila 23-32
Universitatea Cluj – Măgura Cisnădie 28-26
Duminică, 24 ianuarie
SCM Craiova – HCM Râmnicu Vâlcea 28-24
CSM Ploiești – HC Zalău 22-20

Clasament: CSM București – 48p, HCM Baia Mare – 45p, HC Dunărea Brăila – 31p, Corona Brașov – 29p, CSM Ploiești – 27p, HCM Roman – 26p, SCM Craiova – 26p, HC Zalău – 23p, HCM Râmnicu Vâlcea – 21p, Universitatea Cluj – 16p, Unirea Slobozia – 16p, Măgura Cisnădie – 10p, Rapid București – 6p și HC Alba Sebeș – 4p.