După doi ani de zile, Localnicii din Ocnele Mari au medic de familie


Veste bună pentru comunitatea din Ocnele Mari. După doi ani de zile, localnicii dispun de un medic de familie. Medicul Doina Smărăndoiu a decis să se ocupe de sănătatea cetățenilor din Ocnele Mari, venind și cu dotările necesare. După ce a deservit un cămin de bătrâni din Argeș, dr. Smărăndoiu a lăsat totul și a poposit pe meleagurile vâlcene. A adus în dotarea dispensarului uman de la Ocnele Mari aparatura necesară, amintind aici ecograful, un acupunctor, trusă de mică chirurgie etc. A fost greu deoarece a fost nevoie de patru luni pentru a pune la punct toată partea ce ține de acte. Mai mult, timp de șase luni, va trebui să aibă înscriși pe lista de la dispensar cel puțin 800 de asigurați.
Dr. Doina Smărăndoiu își va desfășura activitatea alături de doua asistente medicale.