După aproape trei ani de la pauză, Combinatul Oltchim a revenit în forță pe Bursă


• acţiunile Oltchim au deschis în creştere sesiunea de tranzacţionare cu aproape 15%, după o suspendare de doi ani şi opt luni

Tranzacţionarea oficială pe BVB a combinatului s-a reluat ieri, la ora 9:30, odată cu deschiderea şedinţei BVB. Titlurile companiei au fost suspendate pe 30 ianuarie 2013, în contextul declanşării procedurii de insolvenţă. Acţiunile se tranzacţionau la finele lunii ianuarie la un preţ de 0,307 lei/unitate, capitalizarea societăţii fiind de 105,36 milioane lei, notează MEDIAFAX: „Curtea de Apel Piteşti a respins săptămâna trecută recursurile formulate de Electrica Furnizare şi ANAF împotriva sentinţei din aprilie prin care Tribunalul Vâlcea a confirmat planul pentru reorganizarea companiei. Decizia Curții de Apel Piteşti este definitivă şi irevocabilă, se arată într-un raport transmis de Oltchim Bursei de Valori Bucureşti. “Decizia Curţii de Apel Piteşti de confirmare definitivă şi irevocabilă a Planului de reorganizare al Oltchim a fost comunicată azi, 29 septembrie, Bursei de Valori Bucureşti, în vederea reluării tranzacţionării acţiunilor societăţii Oltchim, simbol OLT, suspendate de la tranzacţionare începând cu data de 30 ianuarie 2013, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă”, se arată în raport. La data suspendării, la Bursa de Valori Bucureşti se aflau la tranzacționare titluri reprezentând 12,85% din numărul total de acţiuni, preţul de închidere în data de 30 ianuarie 2013 fiind de 0,307 lei/acţiune. Situaţia financiară a societăţii, în momentul reluării tranzacţionării s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de data la care acţiunile Oltchim au fast suspen­da­te, notează compania. În primul se­mes­tru al anului, Oltchim şi-a îmbu­nătăţit rezultatele econo­mi­co – financiare din activitatea curentă comparativ cu aceeaşi perioadă din anii anteriori, înregistrând o cifră de afaceri de 364 milioane lei, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 73% faţă de primul semestru din 2013, precum şi profit EBITDA de 24,4 milioane lei. Pierderea totală s-a redus în doi ani cu 138 milioane lei, până la 9 milioane lei în prima jumătate a acestui an, conform datelor transmise de Oltchim”.