După ani de zile de simplă formalitate, Bugetul CET Govora a trecut cu scandal


Şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean Vâlcea a stat sub semnul adoptării bugetului CET Govora. Din păcate, după ani de zile în care această problemă a trecut lejer pe sub radarul aleşilor, ba chiar cu superlative pentru Mihai Bălan, de această dată, scenariul a fost unul complet invers. Vreme de aproape o oră, atât Puterea cât şi Opoziţia au criticat modul în care a fost structurat şi apoi transmis documentul. Directorul comercial, Doru Constantin, a fost singurul reprezentant al conducerii unităţii care a fost de faţă şi chiar a luat cuvântul aşa că toate reproşurile s- au adunat în dreptul lui. Şi atunci când politicienii păreau să se domolească, a venit rândul sindicatelor să se enerveze pe tema inevitabilelor sutelor de disponibilizări de la CET. Momen- tan, acestea sunt mascate şi rebotezate „redistribuiri de perso- nal”. Dar ritmul în care se mişcă unitatea şi preluarea minelor de la Berbeşti impun la modul cel mai serios tăierile de personal, ceea ce ar fi o premieră pentru ultimul deceniu şi jumătate în care CET-ul a angajat într-o veselie tot felul de piloşi sau lipitori de afişe. În fapt combinaţiile politice ruşinoase şi urât mirositoare în care a fost aruncat CET-ul s-au văzut în clipa votului atunci când nici mai mult nici mai puţin decât jumătate din aleşii judeţului au ales să se abţină din pricina legăturilor directe pe care le au cu Centrala. De la pesediştii Ioana Liţă, Ion Belciu şi Constantin Pârvu până la membrii Puterii din CJ Doru Filipi, Cristian Iliescu şi Tiberiu Georgescu, ciorba este una cât se poate de bine „asezonată”.

Declaraţie a avocatului Grigore:
„În mineritul vâlcean, s-au plătit contracte care n-au fost niciodată derulate!”

Povara aburului industrial livrat gratis OLTCHIM-ului nu pare să fie singura sau ultima dintre pietrele de moară care atârnă de gâtul CET. În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean desfăşurată vineri dimineaţă, problemele de la Berbeşti au scos şi ele capul iar directorul comercial Doru Constan- tin nu s-a sfiit să caracterizeze situaţia drept „dezastruoasă”. Pentru a completa imaginea de acum a CET, avocatul Petre Grigore s-a hazardat la o afirmaţie

care, în mod normal, l-ar aduce puţin în atenţia DNA-ului. Astfel, reprezentantul CJ în AGA CET a spus că în mineritul vâlcean s-au plătit ani de zile contracte care nici măcar nu au fost derulate. O astfel de cugetare cu voce tare, ar trebui să-l aducă pe Grigore la masa de scris a procurorilor. Şi asta cât mai repede.

Sindicatelor le este interzis accesul la şedinţe CA de la CET?!

Aşa după cum era uşor de anticipat, starea de tensiune şi nesiguranţă care domină acum CET Govora a s-a transmis şi sindicatelor din Centrală. Faptul că noua conducere a CA nu le permite ici măcar să asiste la şedinţele sale, a adăugat şi mai multă frustrare. Aceasta s-a manifestat şi vineri când C-tin Dorobanţu, unul dintre liderii energeticienilor a dorit să se adreseze aleşilor judeţului.

Intempestiv şi fără să ceară cuvântul, acesta a fost blocat de către Gică Păsat care nu i-a permis să vorbească dar le-a promis sindicaliştilor o întâlnire separată în cursul săptămânii viitoare. Dorobanţu a apucat, totuşi, să se plângă pentru faptul că noua conducerea a CA nu le permite prezenţa la şedinţe, fapt garantat prin lege.