După 15 luni, spitalele din Vâlcea AU RĂMAS FĂRĂ PACIENȚI COVID!


Marți, 13 iulie 2021, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a transmis alte informații cât se poate de bune în ceea ce privește evoluția pandemiei de Coronavirus. În timp ce alte state se confruntă cu o creștere a cazurilor de infectare cu tulpina Delta, Vâlcea este ferită de astfel de infectări și, mai mult decât atât, în spitalele din județ nici nu mai există persoane infectate cu Coronavirus (indiferent despre ce tulpină ar fi vorba).
Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, pe teritoriul județului nostru, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 16.451 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. În prezent, în unitățile sanitare din județ nu se află nicio persoana internată cu SARS-CoV-2.

Un singur focar mai este activ în Vâlcea

În acest moment, în județ, există un focar de SARS-CoV-2, identificat la un agent economic. În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la data de 13 iulie 2021, au fost realizate 61.500 de teste prin tehnica RT-PCR. Conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 47.690 de teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total, au fost realizate 109.190 de teste în județul Vâlcea.
„În baza Legii nr. 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent, cinci persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată, două persoane se află în izolare institutionalizată și cinci persoane de află in izolare la domiciliu. Reamintim cetățenilor că, pentru a obține informații legate de COVID-19 și de măsurile care se aplică în această perioadă, pot apela următoarele numere de telefon, puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea: 0214.144.450, 0758.061.438 (disponibil non-stop), 0250.747.720”, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul DSP Vâlcea