Duminică, Pensionarii chefuiesc de ziua lor la Govora


În fiecare an, la 1 octombrie este marcată Ziua persoanelor vârstnice. Duminică, de la ora 12:00, la Restaurantul ”Silva”, primăria Băile Govora organizează o petrecere: „Cu fiecare zi, suntem cu toții mai în vârstă, cu o zi mai aproape de veșnicie. Pentru o categorie de semeni ai noștri – vârstnicii, această unitate de măsură a vremelniciei este mai gravă pentru că este mai grea, mai încărcată de amintiri, de neputințe, de boli, de însingurare, de gândul la marea trecere. Dar, așa cum toamna nu este numai încheierea exuberanței estivale, ci și răstimpul roadelor, tot astfel, vârsta senectuții nu socotește doar ce-a risipit, ce-a mai rămas, ci și ce a adunat”, ne-a declarat edilul liberal Mihai Mateescu (foto).