„Duhovnicul și Taina Pocăinței”, seară duhovnicească cu Părintele Vasile Sorescu


Joi, 22 martie, începând cu orele 18.00, Arhiepiscopia Râmnicului și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea organizează o nouă întâlnire duhovnicească în cadrul căreia este invitat Părintele Vasile Sorescu, preot profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Sfânta Muceniță Filoteea” din Pitești. Tema întâlnirii, „Duhovnicul și Taina Pocăinței”, reafirmă rolul părintelui duhovnicesc în viața tinerilor, însă, totodată ne încredințează de faptul că părintele duhovnic împlineşte ascultarea lui rânduită de la Dumnezeu pentru mântuirea şi călăuzirea noastră pentru a ne ajuta să ne curăţim și să ne desăvârşim duhovniceşte. Evenimentul va avea loc la Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Calinic, intrarea fiind liberă.