DSP VÂLCEA a primit încă 435 DE DOZE de vaccin anti-COVID


Reprezentanții Direcției de Sănătate publică Vâlcea au anunțat că, până la data de 6 ianuarie 2021 (inclusiv), în județul nostru fuseseră vaccinate 974 de cadre medicale. Zilele următoare, în județul nostru vor fi imunizate alte câteva sute de cadre medicale, astfel că numărul persoanelor vaccinate împotriva virusului COVID va ajunge la aproximativ 1.410.
Tot în data de 6 ianuarie 2021, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a preluat încă 87 de flacoane (435 doze) de vaccin împotriva COVID-19 de la Centrul Regional Craiova. Aceste noi doze au fost distribuite în trei centre de vaccinare (Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, Spitalul Orășenesc Brezoi și Spitalul Orășenesc Horezu), care au solicitat suplimentarea numărului de doze primite inițial.
„În faza a II-a (în care se vor vaccina persoanele cu vârsta peste 65 ani sau cu afecțiuni cronice), se vor organiza 17 centre de vaccinare în afara unităților sanitare, care vor funcționa în municipiul Râmnicu Vâlcea (cinci centre) și câte unul în localitățile: Bălcești, Berbești, Sutești, Drăgășani, Orlești, Lădești, Băbeni, Horezu, Mihăești, Budești, Brezoi și Călimănești. Menționăm că vaccinarea este gratuită și voluntară. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională despre vaccinarea COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro, au informat reprezentanții DSP Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
• Material realizat cu sprijinul DSP Vâlcea