Drumurile noastre, toate… Conducerea RAJDP, la analiza consilierilor județeni


• luni dimineață, Nicolae Vălimăreanu și membrii Consiliului de Administrație ai Regiei de Drumuri sunt „scoși la tablă”
În prima zi a săptămânii viitoare, aleșii județului sunt convocați de către președintele Constantin Rădulescu pentru „ordinara” lunii noiembrie cu următoarea ordine de zi: Aprobarea procesului – verbal al ședinței ordinare a Consiliului Județean Vâlcea din data de 28 octombrie 2019; Informare cu privire la activitatea desfășurată de Președintele Consiliului Județean Vâlcea, de la ultima ședință ordinară și până în prezent; Informare privind deplasarea lui Tudor Valer – vicepreședinte al Consiliului Județean Vâlcea, în orașul Dura, Palestina, în perioada 4-7 noiembrie 2019; Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului și a cuantumului burselor sociale (medicale), acordate în învățământul special pentru elevii școlarizați la Școala Profesională Specială Bistrița în perioada octombrie – decembrie 2019; Proiect de hotărâre privind rectificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 2 din 31 ianuarie 2019, cu modificările și completările ulterioare; Proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului propriu al județului Vâlcea și a Listei obiectivelor de investiții ale Consiliului Județean Vâlcea, a Bugetelor unor instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii, precum și a Programului lucrărilor de întreținere și reparații drumuri și poduri județene, pe anul 2019; Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției Bugetului propriu al județului Vâlcea și a Bugetelor instituțiilor publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii, la data de 30 septembrie 2019; Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării statului de funcții al Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești; Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării obiectivelor și criteriilor de performanță ale membrilor Consiliului de Administrație al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Vâlcea, pe anul 2019; Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici faza: „Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție” pentru obiectivul de investiții „Refacere structură rutieră și lucrări artă distruse, pe drumul județean DJ 665, limită județul Gorj-Vaideeni, km 60+600, km 62+800, comuna Vaideeni”; Diverse.