Drumurile din Pietrari, afectate de ploile puternice


Pagube însemnate s-au înregistrat și-n localitatea Pietrari, după ploile abundente din 10 iulie. Edilul Nicolae Moraru susține că a fost distrus terenul de sport din localitate, iar cele mai multe dintre drumuri sunt afectate serios. Râul Otăsău s-a umflat foarte mult din cauza ploilor, iar mai multe puncte din localitate sunt declarate critice. În punctul Solomonești, drumul a fost distrus, o cale de acces abia reabilitată de către autoritățile publice locale. De asemenea, sunt în pericol rețelele de apă și canalizare.
În prezent, autoritățile locale fac tot ce pot pentru a îndrepta lucrurile, dar este greu, banii din bugetul local fiind foarte puțini. Un alt punct critic este «La schit», unde a fost activată o alunecare de teren, aceasta punând în pericol și monumentul istoric din zonă.