DRAGOSTE CU NĂBĂDĂI într-o comună din Vâlcea. Soția a ieșit cea mai «șifonată»!


La data de 6 septembrie, polițiștii Secției 7 Rurală Măldărești au fost sesizați prin apel 112 de o femeie din localitate cu privire la faptul că a fost agresată fizic de soțul ei. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar din verificări s-a stabilit că bărbatul de 42 de ani, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, ar fi agresat-o fizic pe soția lui, lovind-o cu un corp dur.
„Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, evacuându-l pe bărbat din locuință. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu. În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, pe 7 septembrie fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu pentru dispunerea de măsuri legale”, au transmis polițiștii vâlceni prin intermediul unui comunicat de presă.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea