Două sute de polițiști vor asigura liniștea și ordinea cu prilejul Zilei Naționale


Duminică, 1 decembrie, cu prile­jul sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi a 95 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, în mai multe localităţi din judeţ vor fi organi­zate manifestări publice, ceremonii pentru depuneri de coroa­ne de flori la monumentele eroilor neamului şi la cele comemorative ale Marii Uniri. De asemenea. vor avea loc şi spectacole cultural-artis­tice, la care se preconizează partici­parea unui public numeros.

Poliţiştii vor acţiona pentru asigu­rarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică. Pentru ca desfăşurarea ma­ni­festărilor să aibă loc în condiţii de li­nişte, măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate de 222 de poliţişti, dintre care 41 de la poliţia ru­tieră, 142 de ordine publică, 16 de in­ves­tigaţii criminale şi 23 din cadrul al­tor structuri. 101 de patrule de sigu­ran­ţă publică, dintre care 26 pedestre şi 75 auto, vor acţiona pentru preve­ni­rea şi combaterea faptelor antiso­ciale. Poliţiştii de la transporturi vor pa­trula în trenuri de călători (cu precă­dere pe rutele către municipiile unde vor avea loc manifestările), precum şi în staţii şi triaje de cale ferată.