Două spitale vâlcene, pe „lista neagră” a Ministerului Sănătății


• unitățile medicale din Horezu și Drăgășani, implicate în scandalul dezinfectanților diluați
Ministerul Sănătății a publicat lista spitalelor unde au fost găsite probe neconforme în urma controalelor realizate de direcțiile de sănătate publică din țară, privind scandalul dezinfectanților. Este vorba despre 50 de spitale din toată țara, dintre care nouă sunt în Capitală. Pe „lista neagră”, se află și Spitalul Municipal Drăgășani și Spitalul Orășenesc Horezu (foto alăturat). Contactată, conducerea DSP Vâlcea a ținut să precizeze că toate informațiile legate de acest scandal sunt date de către ministrul Sănătății. Întrebată dacă, legat de cele două spitale vâlcene, s-au luat măsuri, dr. Lorena Mărgăritescu – director DSP Vâlcea a declarat că, deocamdată, nu i s-a transmis nimic. De asemenea, am luat legătura și cu directorul medical al SJU Vâlcea, dr. George Brânzan, acesta dând asigurări că-n unitatea pe care o reprezintă nu sunt probleme și nici n-au existat percheziții, așa cum se vehiculase la un moment dat.
Ministerul Sănătății a precizat că în spitalele în care au fost probleme a fost suspendată folosirea produselor dezinfectate în cauză. Menționăm că, în centrul investigațiilor este firma Hexi Pharma, producător de substanțe dezinfectante și lider de piață. În urma tuturor acestor dezvăluiri, Ministerul Sănătății a cerut controale la mai multe spitale din țară, în urma cărora a stabilit că 5 % din substanțele folosite în spitale sunt neconforme.