Două proiecte de aproximativ 1 milion de euro, lansate în Călimănești


• Grădinița cu Program Prelungit Călimănești și Școala Jiblea Veche, puse la punct cu eficiența energetică
La începutul acestei săptămâni, a avut loc lansarea proiectelor „Creșterea eficienței energetice în clădirea Grădiniței cu program prelungit – Călimănești” și „Creșterea eficienței energetice în clădirea Școlii Gimnaziale Jiblea Veche – Călimănești”. Așadar, în localitatea păstorită de edilul Florinel Constantinescu, s-au pus bazele a două investiții majore pentru copii și nu numai.
Pe data de 4 martie 2019, a fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului de creștere a eficienței energetice la Grădinița cu Program Prelungit din Călimănești, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și Unitatea Administrativ Teritorială a orașului Călimănești. Investiția își propune creșterea eficienței energetice prin izolarea termică a grădiniței, scopul reprezentându-l reducerea costurilor aferente întreținerii clădirii, dar și oferirea beneficiarilor a unui confort hidrotermic. Mai pe larg, se dorește: îmbunătățirea capacității de izolare termică a pereților exteriori ai clădirii, eliminarea tuturor problemelor apărute din cauza degradării acoperișului, a tâmplăriei exterioare și interioare, îmbunătățirea confortului termic.
Grădinița activează într-o clădire ce datează din anii 1970 – 1973 și prezintă un nivel scăzut privind economia de energie și izolarea termică, lucru ce duce la facturi mari la încălzire pe timp de iarnă, iar vara la disconfort termic, iar folosirea aerului condiționat încarcă din nou facturile. Mai nou, a apărut și igrasia. Astfel, este nevoie de reabilitarea termică a clădirii.
În cadrul investiției, se vor efectua următoarele lucrări: izolarea termică a pereților exteriori, izolarea golurilor de fațadă ferestre și uși, înlocuirea totală a instalațiilor sanitare și termice, reparații, reabilitarea trotuarelor de protecție etc. Investiția are o valoare de 1.375.673,82 lei. Beneficiarii direcți sunt 120 de preșcolari și 12 cadre didactice.
Tot anul acesta, dar pe data de 12 martie, a fost semnat contractul de finanțare la proiectul Creșterea eficienței energetice in clădirea Școlii Gimnaziale Jiblea Veche – Călimănești. Și de această dată, obiectivul este acela de creșterea a eficienței energetice. Investiția se ridică la 3.125.269,50 lei, iar beneficiari sunt elevii și cadrele didactice ale Școlii Jiblea Veche. Clădirea unde-și desfășoară activitatea elevii datează din anii 1978-1982 și se lovește de aceleași probleme ca și Grădinița din Călimănești: eficiență energetică scăzută, facturi uriașe, igrasie etc.