Două proiecte culturale au adus mii de copii în muzeele Vâlcii


• „Legionari romani la porțile Buridavei” şi „Satul Bunicilor” sunt cele mai de succes idei în rândul grădinarilor şi elevilor

„Legionari romani la porțile Buridavei” – ediţia 2016 a avut scopul de a familiariza publicul larg cu lumea antică şi cu patrimoniul generat de către aceasta. Evenimentul a fost pus în scenă de către trupa Veteres Milites formată, în mare parte, din absolvenţi, studenţi ai specializării istorie – Depar­tamentul de Istorie, Patrimoniu şi Teologie Pro­tes­tantă din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Acesta a putut fi derulat ca urmare a parteneriatului dintre Departament şi Muzeul Judeţean Vâlcea. La spectacolele desfăşurate de-a lungul zilei de vineri, a participat un număr impresionant de persoane, peste 1000, fiind pe primul loc pe lista evenimentelor derulate de Muzeul Judeţean Vâlcea ca impact.
Tot în aceeaşi zi, activităţile desfăşurate în cadrul proiectului educaţional „Satul Bunicilor”, ediţia a XIII-a, au luat sfârşit. Serbarea oficială de încheiere va avea loc la Muzeul Satului Vâlcean pe data de 3 iunie 2016, începând cu ora 10.00. Şi la acest program educaţional, numărul participanţilor a fost în jur de o mie, pe durata întregii luni mai.