Două noi grădinițe în Râmnicu Vâlcea


Edilul Râmnicului, Mircia Gutău, continuă investițiile pe linie de educație, chiar dacă, așa cum a precizat recent, a fost dezamăgit de mentalitatea unor cadre didactice (n.r. profesorii de la Liceul de Artă „Victor Giuleanu”, care au refuzat spațiul din Liceului „Henri Coandă” din nordul Râmnicului, motivând că ei vor să rămână în centrul municipiului). Astfel, Mircia Gutău a anunțat că, anul acesta, se vor construi două noi grădinițe: una în spate la Dovali și alta în cartierul Ostroveni. De asemenea, se va edifica și o sală modernă de sport la Liceul Sanitar „Antim Ivireanul”.