Două formațiuni politice, respinse de BEJ Vâlcea


În data de 28 octombrie, Biroul Electoral Județean Vâlcea, nr. 40, a aprobat candidaturile a 11 formațiuni politice și candidați independenți, respingând, însă, alte două. Este vorba despre Partidul Noua Românie și Alianța Alternativa Națională 2016. În cazul Alianței Alternativa Națională 2016, candidaturile nu au fost însoțite de listele susținătorilor, în timp ce-n cazul Partidului Noua Românie, ambele liste – cea pentru Senat și Camera Deputaților – nu asigurau ambele sexe.
De asemenea, în cazul Partidului Ecologist Român, candidaturile au fost parțial aprobate, deoarece, la Senat nu erau prevăzute patru persoane, conform legii, ci cinci. Astfel, a picat cea de-a cincea poziție.