Dotări ultraperformante pentru ISU


calea_isuInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea a reuşit achiziţia a 4 autospeciale complexe de intervenţie – FRAP (2.000 l apă şi 200 l spumogen); a unei autospeciale de cercetare N.B.C.R. (nuclear, biolo­gic, chimic şi radiologic) şi a 4 autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă (5.000 l apă şi 500 l spumo­gen), prezentate ieri la sediul instituţiei. Acestea vor fi repartizate la subunităţile din localităţile: Rm. Vâlcea (două autospeciale), Drăgăşani şi Brezoi.  De fructul acestui proiect s-a con­vins personal Ion Cîlea, preşe­dintele Consiliului Judeţean neezi­tând să urce la volanul uneia dintre noile achiziţii.

De la 1 mai, pe lângă cele 4 autospeciale, vor fi operative şi câte o ambulanţă SMURD la G. I. Govora şi G.I. Măciuca. În perioada următoare, se va primi o autos­pecială pentru descarcerări grele şi pentru fiecare judeţ, din Regiunea Sud – Vest Oltenia, se vor achi­ziţiona câte o autospecială de lucru la înălţime şi o autospecială de intervenţie cu apă (5.000 litri) şi spumă. Prin noile dotări, ins­pectoratul face un pas înainte pe linia modernizării tehnicii şi redu­ce­rii timpului operativ de inter­venţie.