Dosare penale pe bandă rulantă


Polițiștii vâlceni au acționat din nou, zilele trecute, cu multă operativitate pe drumurile județului. În urma constărilor din trafic, oamenii legii au întocmit mai multe dosare penale. Spre exemplu, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pentru control, în comuna Racovița, pe Drumul Județean 703 M, un șofer cu vârsta de 44 de ani, domiciliat în comuna Câineni. Polițiști i-au solicitat acestuia să se supună verificării cu aparatul etilotest, bărbatul refuzând să se supună procedurilor legale. În acest caz, a fost înregistrat dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice.
Ulterior, polițiștii din Râmnicu Vâlcea au oprit, în trafic, pe raza municipiului, un autoturism condus de un bărbat cu vârsta de 29 de ani, domiciliat în comuna Stoilești. Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz s-a întocmit un dosar penal, în cadrul căruia se vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.