Dosar penal pentru românul care a venit cu avionul din Spania deși știa că este infectat cu Coronavirus


Poliția de Frontieră a deschis dosar penal pe numele cetățeanului român care a călătorit, cu aeronava unei companii aeriene private, pe relația Madrid – București deși a fost depistat ca fiind infectat cu noul tip de coronavirus în Spania. Cercetările se desfășoară pentru comiterea infracțiunii de „zădărnicire a combaterii bolilor”. Până în prezent, prin structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne, au fost întocmite 40 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Patru români infectați se află la terapie intensivă

„Până pe 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 217 cetățeni care au contactat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați. De la ultima informare, au fost confirmate 33 de cazuri noi, după cum urmează: 26 în București, 5 în Brașov și câte unul în Constanța și Prahova. Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 26 ani și 64 de ani. Dintre pacienții aflați în unitățile medicale, patru dintre ei sunt la secția de terapie intensivă, dar au o stare generală stabilă”, se arată într-un comunicat dat publicității de Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului României.

Persoanele aflate în carantină vor fi testate

Pe teritoriul României, sunt în carantină instituționalizată 3.373 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 18.965 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
„La nivel național, au fost prelucrate 4.150 de teste. Dintre acestea, 3.928 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în opt unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța”, mai arată aceeași sursă.

TELVERDE pentru românii care doresc să afle informații despre prevenirea și combaterea virusului

„Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20”, se arată în finalul comunicatului de presă la care am făcut referire.
Sursa foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul Grupului de Comunicare Strategică