Dor de Râmnic, dor de Titi…
• a trecut un an de la plecarea spre nemurire a profesorului Mihail Gherghina
L-am descoperit pe profesorul Gherghina în primăvara 2012. În singurul anticariat unde mai rămăsese un exemplar din „Râmnicul cu parfum de epocă” (cel mai frumos şi sincer testament despre viaţa şi sufletul său). După o vânătoare de câteva săptămâni, aveam în mână un oraş pe care istoria şi cei mai meschini dintre servitorii ei îl şterseseră cu sete. Povestea acelor pagini m-a împins către cel care se chinuise să ţină în viaţa noastră iluzia unei cetăţi pentru care merită să-ţi dedici nişte ani (mulţi), toate resursele materiale şi întregul suflet.
L-am cunoscut pe profesorul Gherghina la câteva zile după. În graniţa Ostroveniului, la etajul unu al unui bloc unde mirosea aproape mereu a mâncăruri prăjite. Cu sfială nejustificată mi-a deschis uşa. Am vorbit dar discuţia nu prea a lăsat loc de prietenie. Oferta unei colaborări nu i-a fluturat inima. Dimpotrivă. Ca-ntotdeauna, sportul e aliatul final într-o discuţie împotmolită. Şi,din senin, bunicul morocănos despre care mă averizaseră toţi cei pe care îi întrebasem îmi arată că ai mei patru ani de fotbal nu se pot compara cu CV-ul său. La capătul unui ceas de poveşti despre Zăvoiul sportiv de altădată, simţim amândoi că poate merităm o şansă. „Să te văd!” e mesajul cu care pornim la drum doi ani de serial în paginile Curierului de Vâlcea unde lăsăm fără secrete o cetate despre care înţeleg că nu ştiam mai nimic din ce trebuia…
E o perioadă în care ,săptămână după săptămână, încearcă să mă scuture de prejudecăţi faţă de Râmnic şi mă inundă cu detalii aproape de legendă. E o perioadă în care îmi place să spun că revăd ultimul râmnicean îndrăgostit pe viaţă de cetatea-mamă! Sunt ani în care , poveste după poveste, realizez că Titi e copilăria şi bucuria unui oraş acum anchilozat, cenuşiu şi cariat care, pur şi simplu, nu-i merită nici entuziasmul, nici dedicaţia, nici loialitatea. Acesta e adevărul: Mihail Titi Gherghina a fost PROFESORUL DE RÂMNIC pe care oraşul acesta l-a lăsat să se stingă neapreciat şi neiubit nici unu la mie faţă de cât a dat el, în schimb!
Când şi/sau dacă oraşul acesta se va vindeca şi/sau trezi iar în şcoli se va preda şi istoria deloc ruşinoasă a acestei cetăţi, prezentul şi viitorul Râmnicului vor începe de la Mihail Titi Gherghina! De la munca lui voluntară şi de la dragostea lui onestă, de la arhiva lui incredibilă de cifre şi poze, personaje şi întâmplări. Ar fi restartul de care Râmnicul are mai mare nevoie ca de aer!
Îi mulţumesc profesorului Gherghina pentru anii în care am colaborat, ne-am cunoscut, ne-am împrietenit, ne-am sprijinit şi ne-am încurajat reciproc asemenea unor camarazi adevăraţi pe care viaţa îi aduce umăr la umăr din când în când. A fost cea mai lungă şi totodată mai rapid înţeleasă lecţie pe care a trebuit să o dea pe Pământ. Mă bucur că a avut în faţă pe cineva care l-a apreciat din prima clipă şi care-l va iubi până în ultima…