„Domnul Vucea” cocoţat în jilţul ministerial, la educaţie
După ce a epuizat toate măsurile de sancţionare şi muniţia folosită în bătălia împotriva funcţionarilor publici, a profesorilor, medicilor, militarilor, poliţiştilor şi tuturor celorlalţi cu statut de funcţionar de stat, Guvernul s-a reînarmat şi a deschis un nou front de bătălie, de astădată împotriva elevilor. Prin periscopul din turnul de control al Ministerului Educaţiei nu se mai văd micile genii în devenire, olimpicii şi ceilalţi elevi superdotaţi, după cum nici copiii rătăciţi prin noianul de probleme existenţiale nu se mai văd. Toţi sunt priviţi de-a valma, toţi sunt o apă şi-un pământ, o masă de delicvenţi în devenire, faţă de care nu trebuie manifestată nicio urmă de înţelegere şi apreciere.
Sub sceptrul acestei atitudini au fost aliniate bateriile măsurilor coercitive la organizarea şi desfăşurarea bacalaureatului, iar mai nou, acelaşi Minister al Educaţiei a pregătit arsenalul de supraveghere exarcebată a elevilor chiar din prima zi a viitorului an de învăţământ. Sistemul poliţienesc de urmărire pas cu pas a copiilor şi adolescenţilor prin introducerea cardurilor la purtător nu diferă cu nimic de cip-urile aplicate pe urechile animalelor pentru a le veghea mişcările spre târguri şi abatoare.
Introducerea şi consolidarea disciplinei în şcoli nu au dat niciodată rezultate atunci când s-a umblat la raster şi a fost scos, ameninţător, biciul împotriva întregii populaţii şcolare.
Pe cine de la minister şi din inspectoratele de învăţământ mai interesează că există elevi cu aripile frânte sub povara lipsurilor şi necazurilor din familiile de unde provin? Se mai gândeşte cineva la cei aproximativ 350.000 de copii (după statisticile Guvernului ar fi doar 170.000) rămaşi acasă să se descurce singuri, fără unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă pe coclauri europene?
Cu 2 ani în urmă, a fost introdus, spre dezbatere şi adoptare, un proiect de lege prin care urma să se dea soluţii clare cu privire la soarta copiilor ai căror părinţi pleacă la muncă peste hotare. Concret, părinţii urmau să fie obligaţi prin lege să-şi lase copiii în grija unei rude, nominalizând-o clar la notariat. Ruda, la rândul ei, trebuie să declare că obţine venituri la nivelul salariului minim brut pe economie, că nu suferă de boli care s-o imobilizeze şi că nu a fost vreodată decăzută din drepturile părinteşti. Nici un părinte nu putea pleca fără să anunţe acest lucru la serviciul public de asistenţă socială din cadrul primăriei locale cu 40 de zile înainte de plecare. Nerespectarea acestor reguli atrăgea după sine riscul unor amenzi între 2.500 şi 10.000 lei. Din păcate, această lege s-a împotmolit!
Tot cu doi ani în urmă, la nivelul judeţului Vâlcea, fusese lansată iniţiativa unui program special „Alături de tine” pe baza căruia erau luaţi sub atenta observaţie psiho-pedagogică (nu coercitivă, domnule ministru Funeriu!) toţi copiii rămaşi fără unul sau ambii părinţi şi care prezentau unele probleme relaţionale, de comportament, manifestate prin agresivitate fizică sau psihică. Deviaţiile unor astfel de copii nu urmau să fie corijate prin sancţiuni disciplinare după metodele vestitului „domn Vucea” (gimnaziştii ştiu la cine mă refer) sau după pedagogia cazonă a lui Macarenko. Pentru fiecare copil cu astfel de probleme se aplica un program de consiliere şi socializare. În vârtejul atâtor malversaţiuni la care a fost supus învăţământul şi cadrele didactice deopotrivă, s-a pierdut orice iniţiativă de lucru psiho-pedagogic cu acei copii-problemă.
Pe această răsturnare de valori educaţionale se suprapun astăzi deciziile ministeriale care ignoră pădurea de copii minunaţi, învredniciţi de vise, pasiuni, talente şi ambiţii frumoase, modelatoare, aruncându-i pe toţi în aceleaşi ape tulburi bântuite de neîncredere şi disciplinare militarizată. Asta se numeşte pedagogie şcolară?