Dolarul, la un nou maxim


Cursul dolarului american se menține pe o pantă ascendentă, acesta crescând de la 4,7797 la 3,7963 lei. O medie mai ridicată, de 3,7972 lei, a fost atinsă în data de 3 august 2012.
La aprecierea monedei americane a contribuit evoluția acesteia față de cea europeană. Astfel, marţi, euro a coborât inițial la 1,1843 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la sfârșitul lui februarie 2006. După atentatul terorist asupra publicației franceze Charlie Hebdo, euro și-a amplificat căderea, atingând un minim de 1,1819 dolari.
Cursul euro nu a cunoscut modificări semnificative, acesta coborând de la 4,4982 la 4,4960 lei. Tranzacțiile din piață valutară s-au realizat între un minim de 4,4950 și un maxim de 4,50 lei, după ce deschiderea s-a realizat la 4,4990 lei.
Decizia BNR de a continua ciclul de relaxare a politicii sale monetare, coborând dobânda sa cheie de la 2,75 la 2,5%, care reprezintă un nou minim istoric, nu a influențat piață valutară. Această măsură era anticipată de bănci și analiști, ea având loc pe fondul scăderii inflației, a creșterii economice încă firave dar și a tăierilor de dobândă din zonă euro. Pe de altă parte, banca centrală dorește să stimuleze, în continuare, creditarea în monedă națională.
Cursul francului elvețian a urmat evoluția euro și-a coborât de la 3,7441 la 3,7437 lei.
Monedele din regiune aveau o evoluție diferită față de euro, una de depreciere. Cea poloneză a scăzut până la 4,322 zloți iar cea maghiară până la 320,9 forinți.
Perechea euro/dolar a scăzut ieri până la 1,3819 dolari, după ce inițial minimul fusese de 1,3843 dolari.
La scăderea euro a contribuit, în primă instanță, anunțul estimativ al Eurostat referitor la scăderea inflației din zona euro cu 0,2% în decembrie, în concordanță cu reducerea prețurilor la energie, menținând zona la limita intrării in deflație.
În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pe martie între 1,1841 și 1,1850 dolari.

Radu Georgescu