Doi vâlceni servesc diplomația românească


• Lilian Zamfiroiu și Mircea Perpelea vor reprezenta interesele țării noastre în Luxemburg și Albania
Reputația județului nostru este bine consolidată, zilele acestea, pe plan național și internațional prin intermediul a doi oameni care, de-a lungul carierelor lor, nu au precupețit niciun efort atunci când a venit vorba despre interesele județului din care M._Perpeleaprovin și ale țării în care s-au născut. Prof. dr. Lilian Zamfiroiu (foto principal), fost ambasador secund al României la UNESCO, este numit acum ambasador al României în Ducatul Luxemburg. De asemenea, prof. univ. dr. Mircea Perpelea (foto alăturat), fost prefect al județului Vâlcea și consul al României la Marsilia (Franța), este numit ambasador al României în Albania.

Întâlnire cu vâlcenii pentru sărbătorirea momentului

Ne bucură foarte mult numirea celor doi vâlceni în importantele funcții din diplomația românească și, pe această cale, le adresăm sincere felicitări. Nu ne puteam ascunde satisfacția legată de reușita din cariera diplomatică a lui Lilian Zamfiroiu, el fiind nimeni altul decât directorul onorific al cotidianului „Curierul de Vâlcea” și unul dintre oamenii care au marcat zorii presei libere din județul nostru.
Joi după-amiaza, la sediul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, cei doi ambasadori își vor da întâlnire cu prietenii și susținătorii vâlceni pentru a marca așa cum se cuvine frumosul moment. Vor fi depănate amintiri, creionate proiecte și, neapărat, închinată o cupă de șampanie!