Doi șoferi au devenit pietoni


La data de 24 august 2020, polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea au continuat acțiunile pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Oamenii legii au oprit pentru control 106 autovehicule, iar din cauza neregulilor descoperite, ei au fost nevoiți să aplice 40 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și cinci sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniștii publice.
Valoarea cumulată a acestor sancțiuni aplicate a fost de peste 4.000 lei. De asemenea, au fost legitimate 289 de persoane și au fost reținute două permise de conducere și trei certificate de înmatriculare.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea